Banca Naţională va menţine miercuri dobânda-cheie la 6,25% în urma şedinţei de politică monetară a consiliului de administraţie, iar ratele rezervelor minime obligatorii vor rămâne de asemenea neschimbate - este scenariul de bază al analiştilor BCR.
Ei estimează însă că inflaţia va cădea vizibil în iulie spre circa 5% faţă de 7,9% în iulie în condiţiile în care a dispărut efectul statistic legat de majorarea TVA din urmă cu un an. Pe de altă parte, analiştii subliniază că inflaţia va rămâne peste intervalul ţintit de BNR (3% plus sau minus un punct procentual) atât în 2011, cât şi în 2012, cu riscuri importante legate de posibile noi majorări de preţuri administrate la energie şi transport public.
Pe piaţa monetară dobânzile pentru scadenţe de până la trei luni inclusiv se situează sub nivelul dobânzii-cheie de 6,25%. Pe de altă parte, o politică de stimulare a creditării în lei ar cere dobânzi mai mici şi pentru scadenţele mai lungi. Lichiditatea este abundentă, dar inegal repartizată, unele bănci continuând să plătească dobânzi de peste 7% pe an pentru a atrage lei.
Banca Naţională va menţine miercuri dobânda-cheie la 6,25% în urma şedinţei de politică monetară a consiliului de administraţie, iar ratele rezervelor minime obligatorii vor rămâne de asemenea neschimbate - este scenariul de bază al analiştilor BCR.
Ei estimează însă că inflaţia va cădea vizibil în iulie spre circa 5% faţă de 7,9% în iulie în condiţiile în care a dispărut efectul statistic legat de majorarea TVA din urmă cu un an. Pe de altă parte, analiştii subliniază că inflaţia va rămâne peste intervalul ţintit de BNR (3% plus sau minus un punct procentual) atât în 2011, cât şi în 2012, cu riscuri importante legate de posibile noi majorări de preţuri administrate la energie şi transport public.
Pe piaţa monetară dobânzile pentru scadenţe de până la trei luni inclusiv se