Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pagubă de miliarde la Asociaţia 2 Piaţa Gării, în cercetare de peste un an

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Locatarii se tem că rămân fără căldură la iarnă dacă fosta casieră, cercetată pentru delapidare, nu acoperă lipsa din gestiune de peste două miliarde de lei vechi. Potrivit Poliţiei Judiciare, casiera a fost audiată ultima dată joia trecută, cazul fiind aproape de finalizare.

Dumitru Cătănoiu, actualul preşedinte al Asociaţiei 2 Piaţa Gării, spune că lipsa banilor a fost sesizată în urmă cu un an, iar suma se ridică la aproape trei miliarde în acest moment, din cauza penalităţilor.

„Situaţia trebuie rezolvată odată din punct de vedere legal, a trecut destul timp de la controlul primăriei şi de când s-a făcut expertiza. Fosta casieră, Gherghiţa Grigoriţa, a dat declaraţie pe proprie răspundere în mai anul trecut că există minus în gestiune şi se obligă să plătească în contul asociaţiei 90.000 de lei“, a spus preşedintele Cătănoiu, îngrijorat că banii nu vor putea fi recuperaţi.

Spaima de datorii şi debranşări de la apă şi termoficare este trăită de majoritatea locatarilor. „Oamenii sunt îngrijoraţi că s-ar putea să li se pună în spate suma delapidată, iar din toamnă să aibă utilităţile tăiate. Aveam încredere în casieră, cu preşedintele mai aveam confruntări, nu mi-a pus la dispoziţie devizul reparării faţadei“, a spus Alexandru Rotaru, şef Sc.4 la BL. G.

Craioveanul consideră că situaţii de acest gen ar fi evitate dacă inspectorii Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari ar avea posibilitatea să efectueze mai des controale, iar populaţia ar solicita la intervale scurte de timp lămuriri privind plăţile făcute de asociaţii. De partea cealaltă, reprezentanţii Biroului Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie (IPJ) al Judeţului Dolj susţin că trebuie să existe controale interne. „Cazurile sunt alarmante şi consider că s-a ajuns aici din cauza lipsei de control în interiorul asociaţiei. Cenzorul şi preşedintele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 47 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°