Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentul din Fundaţie, reconstituit de criminalişti

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Specialiştii de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice au stabilit cum erau poziţionate maşinile înainte de impact şi cum s-a petrecut tragedia, în cele mai mici detalii. Experţii au concluzionat că viteza tramvaiului groazei era mai mare decât cea admisă pe porţiunea respectivă.

Specialiştii Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) au finalizat cercetările în cazul accidentului mortal de tramvai petrecut în centrul Iaşiului la sfârşitul lunii martie. Raportul de expertiză a fost trimis la Iaşi şi urmează să fie ataşat dosarului penal aflat în lucru la Biroul Rutier.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit că starea tehnică a vagonului era corespunzătoare în momentul accidentului.

„Dacia morţii“, agăţată la limită de taxi

Concluzia specialiştilor bucureşteni întăreşte astfel expertizele locale, potrivit cărora singurul vinovat pentru producerea tragediei ar fi vatmanul Cristian Diaconu (35 de ani). Experţii INEC au stabilit poziţia autovehiculelor înainte de impact şi modul în care acestea au fost aruncate ulterior pe trotuarul din faţa Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) şi pe scuarul de lângă linia de tramvai. Anchetatorii au precizat că prima maşină lovită de tramvaiul care circula pe traseul 13 şi care era condus de Diaconu a fost autoturismul Mercedes, care se afla pe linia de tramvai.

Mercedesul a intrat sub taxiul Dacia Logan aflat exact în faţă, iar maşina galbenă a agăţat cu partea stângă autoturismul Dacia 1310 în care se aflau Dănuţ Condurache şi Mirela Drăguşanu, ambii angajaţi ai Penitenciarului Iaşi.

Potrivit experţilor INEC, în urma impactului toate cele trei autoturisme au fost învârtite în sensul acelor de ceasornic înspre banda de circulaţie de lângă trotuar. În timpul rotirii, autoturismul Dacia 1310 a ieşit din „centrifugă“ şi a lovit un BMW care se afla staţionat tot pe linia de tra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 21 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 46 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 25 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 19 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°