Incremenita in proiecte de reformare neduse la capat, TVR taraste de doua decenii cocoasa unei istorii de compromisuri, de replieri politice si de manevre financiare suspecte de-a lungul anilor, o cocoasa in care salasluiesc peste trei mii de angajati la fel de inamovibili ca judecatorii Curtii Constitutionale. Esecul unei legi (vezi proiectul deputatei Raluca Turcan) care sa elibereze televiziunea din imbratisarea toxica a politicului a dus la ratarea unei bune premise de schimbare. Nu sunt asadar de invidiat cei care au preluat in iulie 2010 o televiziune cu sase canale, cu deficit de miliarde in buget si s-au angajat sa faca ceva nou, intr-un context de ostilitate interna, de constrangeri financiare si de provocari tehnologice. Presedintele-director general, Alexandru Lazescu si echipa sa promiteau atunci o schimbare a strategiei TVR ca serviciu public, cu accent pe “interactivitate şi dezbateri publice menite să încurajeze jurnalismul responsabil, de calitate”, pentru a face diferenta intr-un moment de erodare a credibilitatii mass-media si pentru a atrage un public nou. Comunicarile publice ale TVR au ocolit, prudent, cuvantul “reforma”.
La un an de la preluare, procesul de innoire a grilelor se misca in ritmul greoi specific Televiziunii Romane, metabolism impiedicat de o surda rezistenta la schimbare, de puzderia de aranjamente personale si de (in)fidelitati politice, de o puternica sindicalizare, cu girueta sensibila la cum bate vantul dinspre puterea actuala sau viitoare. In asteptarea sarutului princiar – poate mult amanata lege – Televiziunea Romana inca mai somnoleaza. Totusi, ca paradox, TVR are si azi cei mai performati profesionisti capabili sa produca genuri complexe ca filmul documentar, reportajul si ancheta in care TVR exceleaza, in programe ca “Reportajele Jurnalului” sau “Cu ochii in patru”.
Prioritar s-au dat la curatat emisiunile
