Cineva mi-a trimis textul de mai jos ("Iisus din tomberon", scris în martie 2004), cu întrebarea "Ce mai zici acum?" Ce să zic? Acelaşi lucru, doar că astăzi aş pune textului măcar un bemol şi, cu mintea de pe urmă, poate ca i-aş schimba titlul. M-aş patetiza mai puţin, însă ideea ar rămâne aceeaşi: decât să ctitorim încă o cârciumă, mai bine înălţăm o biserică. Intre timp a venit peste noi criza, (în 2004 n-o prevedea nici Nouriel Roubini), s-a schimbat stapânirea, primarul general a ajuns Preşedinte, s-a născut PDL, amplasamentul Catedralei s-a schimbat, costurile - pe praful ăsta - or fi ceva mai mici.Atâta vreme cât se umplu catunele cu piscine olimpice şi banii de la buget curg pe terenuri de fotbal în pantă, cred încă, in prostia mea, că românii merită o Catedrală. (L.M.)
E o performanţă în creştinismul tuturor timpurilor să dai jos o biserică înainte de a-i pune piatra de temelie. Pe noi, românii, ne paşte şi acest record. S-au strâns unii - nu mulţi, dar bine dirijaţi - şi agită picamerele argumentaţiei, târnăcoapele minţii lor, învârt baroasele unui ecologism dubios intr-o Capitală a gunoaielor. Câţiva se dau cu capul de bazaltul roşu al Mausoleului din Parcul Carol şi, zicând că respectă istoria, se închină la moaştele criminalilor care au instalat comunismul in Romania. Nimic n-ar precupeţi, nici un scuipat dacă el foloseşte la stingerea unei făclii care a dăinuit o sută de ani: ideea ridicării unei catedrale a ortodoxiei româneşti pe Dealul Filaretului. Discursul lor e tras la şapirograf: nu suntem contra Bisericii (că nu dă bine), credem in Dumnezeu (că se poartă), n-avem nimic cu această idee frumoasă şi generoasă, dar nu mai sunt locuri aici, pe pământul Bucureştilor. Dacă s-ar construi sfântul lăcaş cu fundaţia în cer, unde e intravilan berechet şi pe gratis, unde nu înecăm în fumul smirnei si al tămâiei populaţia venită în parc să res