Nu sunt printre adepţii vorbei “Ţară frumoasă, păcat că e locuită” pentru că ştiu o grămadă de români faini şi frumoşi. De fapt, cei mai mulţi pe care îi ştiu sunt faini şi frumoşi şi fac lucruri după chipul şi asemănarea lor.

Aşa că nu pricep cum naiba de e posibil ca o instituţie, fie ea şi Biserica, îşi permite (şi nu mă refer la sumă ci la intenţie) să bage 600 de milioane de euro într-o “lucrarea spirituală de ordin liturgic, catehetic şi omiletic” (am numit aici Catedrala vieţii) în condiţiile în care NU se trăieşte prea bine în România şi, mai ales, în condiţiile în care, odată la două zile, se finalizează lucrările unei biserici dar zilnic se închid trei şcoli (personal, găsesc un pic trasă de păr această statistică).

Pentru că ideea mă umple de indignare – şi pe bună dreptate! – am citit zilele astea reacţii şi comentarii la ce s-a scris despre argumentele pe care le aduce Patriarhia în replică la articolul pe subiect semnat Deutsche Welle. Aşa cum mă aşteptam, toată lumea înjură, toată lumea e contra. Şi totuşi, planurile pentru construcţie progresează şi, parcă văd, o să ajungă să fie construită, ba chiar admirată. Că românilor le place să fie în Cartea Recordurilor, iar asta se poate înscrie în seria celor mai nefolositoare şi costisitoare clădiri din lume, sunt convinsă.

Deci toată lumea protestează – ca şi mine, acum – în scris. Dar nimeni nu face nimic. Nu văd nici un cort, două, şapte pe tăpşanul din Unirii, nu văd proteste concrete, nu văd nimic de genul ăsta, nici o iniţiativă concretă la care aş adera mai mult decât bucuroasă. La fel a fost şi în cazul demolărilor pentru construcţia măreţului bulevard Uranus (Berzei, Buzeşti) – întâi s-a demolat, după aia s-a protestat. Da, exact, când era prea târziu! Apropo, ştiţi cum arată zona aia acum? Ca după bombardamente! Şi e-n centrul Bucureştiului!

Şi, ca să se pună punct