* un brăilean şi-a ieşit din fire, duminică, după o ceartă cu partenera de viaţă, şi a incendiat camera în care stătea cu chirie, într-un imobil al Primăriei
Într-un moment de furie necontrolată, după o ceartă aprigă cu nevasta, brăileanul Constantin D., 48 de ani, a incendiat camera în care stătea cu chirie, într-un imobil al Direcţiei Serviciilor Publice, de pe strada C.A. Rosetti. Incidentul s-a produs duminică, 31 iulie, în jurul orei 12.40. În ciuda intervenţiei pompierilor, focul a distrus toate bunurile din încăperea ocupată de cei doi, respectiv mobilierul, televizorul şi obiecte de îmbrăcăminte. S-a reuşit, totuşi, lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă la celelalte camere ale imobilului, în care mai locuiesc încă patru familii. Nu s-au înregistrat victime. În prezent, Constantin D. este anchetat de Poliţie, pe numele său fiind întocmit un dosar penal, pentru distrugere prin incendiere. * un brăilean şi-a ieşit din fire, duminică, după o ceartă cu partenera de viaţă, şi a incendiat camera în care stătea cu chirie, într-un imobil al Primăriei
Într-un moment de furie necontrolată, după o ceartă aprigă cu nevasta, brăileanul Constantin D., 48 de ani, a incendiat camera în care stătea cu chirie, într-un imobil al Direcţiei Serviciilor Publice, de pe strada C.A. Rosetti. Incidentul s-a produs duminică, 31 iulie, în jurul orei 12.40. În ciuda intervenţiei pompierilor, focul a distrus toate bunurile din încăperea ocupată de cei doi, respectiv mobilierul, televizorul şi obiecte de îmbrăcăminte. S-a reuşit, totuşi, lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă la celelalte camere ale imobilului, în care mai locuiesc încă patru familii. Nu s-au înregistrat victime. În prezent, Constantin D. este anchetat de Poliţie, pe numele său fiind întocmit un dosar penal, pentru distrugere prin incendiere.