Japonia în martie 2011, Norvegia în iulie 2011: orice comparaţie între nebunia naturii şi pura nebunie a omului din Norvegia ar putea suna artificial. Dar, confruntate fiecare cu tragedia sa, Japonia şi Norvegia şi-au arătat o combinaţie similară de virtuţi şi defecte.
În ambele ţări, societatea civilă a reacţionat de o manieră remarcabilă, cu sentimente de unitate, demnitate şi coeziune naţională reafirmată. Dar, în timp ce în ambele ţări cetăţenii au devenit mai siguri pe ei înşişi şi pe valorile lor fundamentale, performanţa autorităţilor din domeniul siguranţei a lăsat în mod evident de dorit. De aceea, japonezii şi norvegienii ar putea deveni mai critici - pe drept cuvânt - faţă de birocraţia din ţările lor. Laudă oamenilor, care au trebuit să suplinească prin propria ingeniozitate capacitatea organizaţională a celor care răspundeau de protecţia lor.
Desigur, comparaţia ar trebui să se oprească aici. Fukushima va rămâne pentru totdeauna un simbol al unicităţii energiei nucleare: cât timp funcţionează, e mai ieftină şi mai curată decât majoritatea alternativelor. Dar, altfel decât în cazul altor surse de energie, când ceva se întâmplă, consecinţele sunt catastrofale.
Lecţia tragediei din Norvegia este, în schimb, alta: cuvintele pot ucide, iar ideologia de extremă dreaptă (poate în combinaţie cu dependenţa de jocuri video violente) poate avea consecinţe teribile. Să ne imaginăm atunci ce s-ar putea întâmpla dacă un nebun îndoctrinat cu o ideologie absolutistă ar controla o armă nucleară.
Am fost în Norvegia acum mai puţin de un an şi m-am întors în Franţa cu confirmarea admiraţiei mele pentru modelul „luminilor nordului", în special pentru varianta sa norvegiană. Ţara mi-a dat impresia că e atât de civilizată, încât am fost pe deplin convins că într-o lume postoccidentală Occidentul ar avea multe de învăţat de la ţările scandinave.
C
