O publicaţie din Manhattan a scris despre drumul lung pe care l-a străbătut un român, după ce a fugit din ţara natală în perioada comunismului, până să ajungă în New York. A locuit în tabere de refugiaţi din Tripoli şi din Viena, şi le-a telefonat celor dragi abia când a ajuns unde şi-a propus: în America.

În 1980, când George Burciu avea 32 de ani, România se afla într-o situaţie atât de proastă, încât Libia i-a părut românului mult mai atrăgătoare, scrie dnainfo.com.

"În România, condiţia era să munceşti pentru Guvern, iar Guvernul îţi dădea un job, o casă şi salariu. Nu aveai voie să cumperi mai mult de două sau trei proprietăţi şi era foarte dificil chiar să îţi cumperi o maşină", a declarat Burciu.

Ziarul american îi pune pe cititorii săi în temă cu ceea ce a înseamnat perioada comunismului în România: două milioane de oameni omorâţi sau persecutaţi şi o sărăcie lucie din cauză că România exporta cea mai mare parte a bunurilor agricole sau industriale pentru a-şi plăti datoriile.

După 12 luni în Libia, timp în care a locuit într-un apartament aglomerat, alături de alţi români, George Burciu a decis că a venit vremea să plece. Paşaportul său era reţinut la aeroportul din Tripoli, de către autorităţile române, aceasta fiind procedura standard pentru a-i împiedica pe muncitori să zboare oriunde vor.

Cu bagajul în mână, românul şi-a spus: "Când îmi dau paşaportul, o să fug". Aşa a şi făcut, numai că spre norocul lui, nimeni nu l-a urmărit.

Pentru a putea ajunge în Europa, Burciu a mers la toate ambasadele europene din Tripoli, însă se lovea de fiecare dată de un refuz, deoarece pentru viză avea nevoie de semnătura angajatorului său.

A obţinut în final viza iar în iunie 1981 a ajuns în Viena, cu 450 dolari şi vorbind doar română.

A locuit într-o tabără de refugiaţi alături de români care aparţineau de Biserica Bapt