Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacă de muls pentru austrieci

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 august 2011 ·

Austriecii de la OMV Petrom iau şi pielea de pe statul român. După ce au închis Doljchim şi au trimis acasă mii de angajaţi, austriecii se folosesc de combinat şi cer acum autorităţilor centrale şapte milioane de euro în contul investiţiilor pentru mediu.

Au dat afară mii de oameni, au închis unul dintre cele mai importante combinate din ţară, în speţă Doljchim, iar acum cer bani pentru investiţiile de mediu efectuate. Deşi tupeul este maxim, austriecii de la OMV Petrom au bază legală. Contractul de privatizare a Petrom din 2003, ţinut secret mulţi ani, are mai multe anexe unde se stipulează că statul român despăgubeşte compania pentru cheltuieli legate de decontaminare sau curăţare a solului. De unde atâta generozitate din partea statului? Motivul este poluarea istorică. Adică austriecii au investit banii lor pentru rezolvarea problemelor de mediu, apoi au cerut României să le deconteze cheltuielile pentru o poluare care s-a acumulat în zeci de ani. Bineînţeles, şi statul român, şi compania petrolieră ştiau de existenţa substanţelor toxice dinainte de semnarea contractului de privatizare.

Poluarea istorică, agent austriac

Directoarea Gărzii de Mediu Dolj, Ileana Şerban, a declarat pentru Gazeta de Sud că situaţia este complicată şi că nu se va rezolva prea curând. „Doljchim a cerut plata unei despăgubiri de şapte milioane de euro guvernului pentru decontaminările făcute la două batale. Aşa a fost contractul de privatizare, care prevede aceste despăgubiri într-una dintre anexe. Este vorba despre poluări istorice. Recent am aflat şi noi de acest lucru“, a spus Ileana Şerban. Şefa Gărzii de Mediu a mai spus că este posibil ca OMV Petrom să ceară despăgubiri şi pentru închiderea mai multor sonde de pe teritoriul judeţului Dolj. Oarecum surprinşi de cererea austriecilor, reprezentanţii guvernului au decis înfiinţarea unei comisii plătite d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 19 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 57 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 43 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°