Antrenorul \"câinilor\" spune că a schimbat stilul de joc pentru a readuce lumea la stadion. Sursa: AGERPRES
Dinamo conduce nesperat în clasamentul Ligii I la fotbal, după primele două etape (ultimul succes a fost categoric, 5-0, duminică, împotriva formaţiei Gaz Metan Mediaş). Nimic nu prevestea startul lansat al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Conducerea anunţase un sezon de criză (preşedintele Nicolae Badea a declarat că "roş-albii" nu au ca obiectiv titlul, ci doar participarea în viitoarea ediţie a cupelor europene), iar campania de achiziţii a fost inexistentă. Mai mult, antrenorul numit, Liviu Ciobotariu, nu este un nume în branşă, fiind mai degrabă un experiment. După primele două runde, gruparea "câinilor roşii" a adunat şase puncte, cu un golaveraj imaculat: 6-0. "Suntem pe un drum bun. Chiar dacă suntem lideri, nu ne uităm în clasament. Nu l-am lipit pe pereţii din vestiar! Deocamdată, nu se poate spune nimic despre acest sezon. În Liga Europa am luat goluri pe neatenţii şi ne-am jucat cu ocaziile, puteam face 2-0, 3-0, chiar 4-0. Sunt satisfăcut de meciurile făcute în campionat, dar ne trebuie continuitate", a declarat ieri, pentru EVZ, tehnicianul Liviu Ciobotariu (40 de ani).
În timp ce Steaua a fost sufocată de dragostea suporterilor la Constanţa, Dinamo continuă să aibă parte de o asistenţă intimă la partidele din Liga I de pe teren propriu.
"Avem un joc plăcut"
"Scopul nostru este să readucem oamenii la stadion. Avem un joc pe atac. Dinamo joacă plăcut, acum face spectacol. Bine, degeaba faci spectacol, dacă nu aduni şi puncte. Sperăm să le obţinem pe amândouă", ne-a mai spus "Ciobi". Atacantul Marius Niculae a comparat actualul sezon al dinamoviştilor cu stagiunea 1998-1999, când Rapid pornea mare favorită, ca şi acum.
Atunci, Dinamo s-a luptat până în ultimele runde cu Rapid pentru titlu, deşi nimeni n