Vacanţele în afara ţării rămân în topul preferinţelor aleşilor prahoveni. Turcia, Franţa, Italia, dar şi ţările nordice sunt destinaţiile preferate de către mai-marii judeţului. Dacă locaţiile alese sunt diferite, demnitarii au avut, totuşi, un principiu comun în privinţa alegerilor făcute.
Fie că vorbim de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, de prefect sau de vreun parlamentar, toţi susţin că au mizat pe relaxare şi mai puţin pe cheltuială. Pentru Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, concediul din acest an a fost cu totul aparte. Acesta a marcat o premieră dublă, petrecând prima sa vacanţă cu nepoţica, în vârstă de numai zece luni, şi primul concediu cu familia în afara ţării, după cum ne-a declarat. Cea mai încântată de apa mării şi soarele din staţiunea turcă Belek se pare că a fost micuţa Chloe Cosma Saad. Şi prefectul de Prahova, Florin Adrian Dobre, a ales ca destinaţii de vacanţă locaţii din afara ţării. Dar care sunt acestea şi cât au cheltuit demnitarii în cele câteva zile de relaxare citiţi în Adevărul de mâine, ediţia de Ploieşti.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: