* Statul şi "Ford" discută încheierea unui act adiţional la contractul de privatizare, întrucât americanii nu au finalizat procesul de restructurare a "Automobile" Craiova
"Ford" şi statul român au ajuns, din nou, la masa tratativelor, după patru ani de la privatizarea "Automobile" Craiova. Părţile negociază un act adiţional la contractul de privatizare care să includă şi modificări privind procesul de restructurare al grupului de societăţi Automobile Craiova, au răspuns oficialii AVAS, la solicitarea ziarului BURSA. Aceştia au invocat că procesul de restructurare asumat prin contract este dificil de implementat în practică în forma convenită iniţial.
Răspunsul Autorităţii vine în contextul în care Comisia Europeană a confirmat, recent, că a deschis o investigaţie asupra unui posibil ajutor de stat de care ar beneficia Ford din folosirea mai multor active (terenuri, apartamente şi spaţii comerciale) aparţinând "Autombile" Craiova, ce trebuiau transferate către o societate nou înfiinţată. Investigaţia a fost deschisă după ce foşti acţionari minoritari au sesizat Bruxelles-ul că Ford nu şi-a îndeplinit unele dintre obligaţiile contractuale.
"Ford" a cumpărat 72,4% din "Automobile" Craiova în octombrie 2007, când "Automobile" deţinea 49% din "Daewoo Automobile" România, care, la rândul ei, deţinea un procent de 74,89% din "Mecatim" Timişoara, potrivit datelor furnizate de AVAS.
Ford s-a obligat, prin contractul de privatizare, să demareze un proces de restructurare al celor trei societăţi comerciale, în vederea separării activităţii de producţie de automobile de celelalte activităţi conexe (imobiliare).
La finele procesului de restructurare, activitatea de producţie de automobile şi activele legate de aceasta ar urma să rămână în societatea de producţie, controlată de "Ford", în timp ce o nouă societate ar urma să fie proprietara tuturor