Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Cum a fost lăsat să piară unul din cele mai importante monumente istorice din Cluj

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Unul din cele mai importante monumente istorice ale Clujului este lăsat în paragină. Clădirile habsburgice construite în 1735, pe Cetăţuie‚ se dărâmă. Ele sunt folosite pe post de WC-uri, iar proprietarii, Unita Turism Holding, nu au niciun plan de restaurare.

Nu a fost pusă la pământ în urma nenumăratelor războaie, însă o dărmână indiferenţa. „Cad pietre“, scrie pe două dintre pasajele care permit accesul în fortificaţie. Cetăţuia, o zonă-emblemă a Clujului şi în acelaşi timp monument istoric, a fost construită în urmă cu aproape trei sute de ani, iar în prezent se află într-un stadiu avansat de degradare: clădirile habsburgice care formează mica cetate au început să se dărâme. Din cauza stării deplorabile în care se află, din clădiri a început să se desprindă tencuiala ori chiar să cadă cărămizile, tavanul şi părţi din acoperiş. Toţi cei care vizitează Clujul urcă şi pe Cetăţuie, de unde au o vedere panoramică asupra oraşului.

Folosite pe post de WC

Eroi ai Transilvaniei şi-au dat ultima suflare în clădirile de aici, dar acum construcţiile sunt folosite pe post de WC ori loc de depozitat gunoaie. În Poarta Vieneză, denumită şi Poarta Cetăţii (intrarea principală în fortificaţie), a fost întemniţat şi executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluţiei, care a propus instituirea limbii române ca limbă oficială a Transilvaniei. Cărămizile din tavanul acesteia au început să cadă, camerele sunt pline de gunoaie, iar mirosul e aproape insuportabil.

Poarta Apei, situată în partea estică a Cetăţuii, nu se află într-o stare mai bună. Clădirea a început să se dezintegreze şi nimeni nu ia nicio măsură, cu toate că pe aici trec sute de oameni lunar pentru accesul în zona istorică a fortificaţiei.

De asemenea, toate traseele situate pe dealul Cetăţuii sunt pline de gunoaie, de la resturi alimentare şi până la PET-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°