Lângă coşul pensionarului a fost plasat în aşteptare „coşul salariatului“, în care coaliţia pare decisă să verse măririle promise în momentul tăierilor, mai precis diferenţa dintre 15 şi 25%, aşa încât salariile să ajungă la cota din 2009. Problema nu e dacă, ci când şi cum. Altfel spus, se dau de la 1 octombrie, aşa cum ar vrea o parte a coaliţiei, sau se amână pentru 2012, în ajun de alegeri, pentru impact electoral mai mare, cum vor alţii? Sau nu se dau deloc, cum a avertizat indirect Traian Băsescu, obsedat în ultima perioadă de piromania electorală faţă de puşculiţa bugetară, pe care ar vrea-o pusă sub şapte lacăte, a căror cheie s-o înghită la plecare Jeffrey Franks.

Discuţiile sunt aprinse şi loc de manevră ar fi, dacă se ţine cont de partea plină a paharului din declaraţiile încurajatoare venite de la FMI şi Banca Mondială. „În termenii acestui an, bugetul arată bine. Guvernul poate să aleagă ajustări modeste“, a spus Jeffrey Franks. Oricât de modeste ar fi însă măririle, ele sunt condiţionate, în viziunea FMI, de partea goală a paharului, de ceva ce guvernul nu a făcut în parametrii negociaţi: disponibilizările. „Creşterea salariilor poate avea loc doar dacă există un număr satisfăcător de angajaţi în sistemul bugetar, unde există încă o supraangajare.“ Dimensiunile acesteia sunt un mister bine ascuns în birourile miniştrilor şi răspunsul nu va fi obţinut, cu toate cererile pe Legea informaţiilor publice. Motivul este simplu: disponibilizările au fost, sunt şi vor fi călcâiul lui Ahile în coaliţie, cam pe acelaşi plan cu faimoasa absorbţie a fondurilor europene, şi metoda cea mai sigură de a pierde alegerile. Combinaţia dintre mărirea salariilor şi nedisponibilizări este drumul drept spre derapaj bugetar. De aici reticenţa lui Franks, spaima lui Băsescu şi încurajările USL.

Coaliţia trebuie totuşi să facă ceva în perspectiva alegerilor, mai al