Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Allianz-Ţiriac a lansat o asigurare pentru locuinţele de până în 40.000 euro

Publicat in Capital, marți 2 august 2011 ·

Compania Allianz-Ţiriac a lansat un nou produs de asigurare a locuinţei – Primera – care, în contextul apropierii termenului limită de conformare la prevederile Legii 260/2008 (de 5 august, n.red.), oferă proprietarilor de locuinţe o alternativă de protecţie completă, pe măsura nevoilor lor reale, la preţuri competitive.

"Primera este un produs de asigurare accesibil care se adresează în mod special persoanelor cu venituri medii şi reduse, ce deţin în proprietate locuinţe situate în oraşele mici, în zonele semi-urbane şi în mediul rural", declară Ileana Cucoş, director general adjunct în cadrul Allianz-Ţiriac.

Prin încheierea unei poliţe Primera, proprietarii beneficiază de protecţie completă pentru locuinţe cu suprafeţe utile de până la 85 mp şi a căror sumă asigurată nu depăşeşte 160.000 lei (aproximativ 40.000 euro).

În aproape toate situaţiile, valoarea sumei asigurate la care se poate încheia o poliţă Primera este mai mare decât echivalentul a 20.000 de euro (pragul de la asigurările obligatorii, n.red.), iar protecţia oferită acoperă atât riscurile catastrofice naturale (cutremure, alunecări de teren şi inundaţii), cât şi principalele riscuri de bază (incendiu, trăsnet, explozie, furtună, vijelie, tornadă, ploaie torenţială, furt sau tentativă de furt prin efracţie sau acte de tâlhărie, vandalism, avalanşă de zăpadă, greutatea zăpezii şi a gheţii, grindină - efecte directe, cădere accidentală de corpuri, izbire din exterior de către autovehicule etc).

Pentru acoperirile standard enumerate, tariful de prime pentru Primera pleacă de la 62 de lei pe an şi merge până la maximum 330 de lei. Clienţii pot beneficia, în plus, de reduceri pentru plata primei anuale într-o singură tranşă şi pentru situaţiile în care aceştia deţin sau încheie poliţe de asigurări auto sau/şi de viaţă emise de Allianz-Ţiriac.

Spre exemplu, un apartament con

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Pompierii intervin pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de 30 metri / Persoana a fost scoasă

News.ro acum 22 minute
Pompierii din Dolj intervin, marţi seară, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. UPDATE: ”Colegii noştri au reuşit să comunice cu persoana rămasă c

Accident de snowmobil la Azuga. Turist străin, rănit grav

Ziua Constanta acum 45 minute
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, 07 ianuarie 2024, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Un moment de distracție s-a transformat într-un accident grav pe pârtiile din Azuga. Un turist străin, dornic să experimenteze spor

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum 46 minute
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 3 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 8 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°