Ne aflăm în faţa unui prozator cu gust pentru naraţiunea elaborată pe mai multe niveluri, un prozator cultivat şi exersat, ce a tras, în plus, suficiente beneficii de pe urma experienţei „itinerante“ de arheolog. Cu o textură densă, filigranată, romanul respiră prin toţi porii nomadismul lumii globalizate, permanent dislocate, dar cu nostalgia arhaicităţii „naturale“, nefiind tributar – cum s-a observat deja - niciunei tradiţii autohtone. Aş spune totuşi că, dincolo de meritele sale - asupra cărora voi reveni –, Aproape a şaptea parte din lume nu merită nici cet excčs d´honneur al lui Marius Chivu, nici cette indignité din comentariul tendenţios al lui Horia Gârbea, în schimb ar fi meritat din plin o nominalizare la Premiile USR pentru debut. Neajunsurile nu provin din faptul că ar sta prost la capitolele „suspans“ şi „dialoguri“ (lasă că acestea nu lipsesc, dar, cu asemenea criterii standard, mulţi prozatori semnificativi de la noi şi de aiurea ar trebui descalificaţi din start). Altele sunt, ca să zic aşa, hibele.

Naraţiunea are pe alocuri burţi (mai ales în partea a doua), unele scene sunt parazitare sau lungite excesiv, altele – inutil obscurizate, prea încărcate stilistic, iar auctorele cedează câteodată unei discursivităţi pretenţios-intelectualizante. Cu asemenea balast, cititorii mai puţin răbdători vor fi, probabil, pierduţi pe drum. O decantare a materiei epice s-ar fi impus, iar Marius Chivu greşeşte când afirmă că stilul lui Cătălin Pavel este superior celui din ficţiunile exotice „înrudite“ ale unor scriitori ca Daniela Zeca sau Cătălin Dorian Florescu; e mai complicat, da, dar nu mai riguros sau mai bine controlat...

Două sunt planurile pe care evoluează protagoniştii: unul, transeuropean, aparţine sârbo-românului Zoran Andreescu, eroul central. Originar din Timişoara, acest fost medic în Africa a devenit, după despărţirea inopinată de iu