Echipa națională de rugby a României va susține ultimul meci de pregătire înainte de Cupa Mondială în compania formației franceze de liga a doua Perigueux, noua echipă a timișoreanului Samuel Mariș. Sursa: www.frr.ro
Meciul va avea loc în Franța pe 25 august, începând cu ora 19:30.
Pilierul Samuel Mariș a semnat un contract valabil pentru doi ani cu Perigueux, echipă la care mai este legitimat un alt român, Augustin Petrichei.
"Consider că acest transfer este un pas înainte pentru cariera mea. Sper să cresc și să revin la forma maximă. Le mulțumesc celor de la Timișoara pentru înțelegere. O să mă integrez mai ușor pentru că acolo e și Petrichei care m-a ajutat deja foarte mult. Sunt la trei ore de mers de fratele meu și asta mă bucură foarte mult. Îmi doresc să revin la națională. Nu îmi e frică de concurență. Sper să fiu doar sănătos, restul le fac eu", a declarat pilierul Sami Mariș.
Acesta se va întoarce să joace pentru Timișoara în finalul de sezon.
Augustin Petrichei, de doi ani la Perigueux
Jucătorul de linia a doua Augustin Petrichei evoluează de doi ani la acest club.
"E o onoare să joc împotriva Romaniei. Meciul va fi unul foarte greu. Perigueux este o echipă puternică. Sper să oferim un meci bun de pregătire pentru echipa națională", a declarat Petrichei pentru frr.ro.
Club Athlétique Périgueux Dordogne este îinființat îin 1901!
Clubul cu care echipa României va da piept înainte de debutul la Cupa Mondială a fost înființat în 1901.
După sezonul 2004-2005 au retrogradat în Federale 1 (liga a treia).
Perigueux are în componență jucători din Australia, Noua Zeelandă, Fiji, România, Franța și Georgia. Dintre aceștia se remarcă Iliésa Kérésoni (Fiji), care a jucat contra Noii Zeelande pe 22 iulie, și centrul georgian Tedo Zibzibadze, pe care S