Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceartă Florea – Funeriu pentru Atelierele “Electromureş”

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 2 august 2011 ·

Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, l-a apostrofat dur pe Ministrul Educaţiei Naţionale, Daniel Funeriu. Potrivit unui articol publicat de ziarul Gândul, în şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional (BPN) al PDL, Dorin Florea i-a cerut explicaţii ministrului cu privire la întârzierea avizului pe care Ministerul trebuie să-l emită “pentru ca primăria să poată să vândă unui investitor o anexă a unei şcoli pe care o are în subordine”, precizează sursa citată.

Potrivit presei centrale, Florea s-a enervat auzind explicaţiile ministrului, criticând lipsa de descentralizare reală. Florea ar fi spus că nu înţelege de ce au mai fost date şcolile în administrarea primăriei dacă avizele trebuie să fie dare de la centru în condiţiile în care există o decizie a Consiliului Local. “Eşti un arogant, un încrezut. Aţi ajuns toţi miniştri pe munca partidului. De două luni am trimis cererea de avizare şi nu a venit niciun nefericit de la minister”, a răbufnit Florea, susţin aceleaşi surse. Ulterior şedinţei, Dorin Florea a declarat pentru presă că discuţia cu ministrul a fost una firească. “Nu a fost un schimb dur de replici. A fost o discuţie firească despre descentralizare. Nu există niciun diferend. Întotdeauna între miniştri şi primari apar asemenea discuţii”, a declarat, pentru Gândul, Dorin Florea.

Atelierele Electromureş ajung în şedinţa şefilor din PDL

Reprezentanţii Primăriei Târgu-Mureş nu au dorit să confirme dacă motivul discuţiei dintre Dorin Florea a fost avizul pentru vânzarea atelierelor Grupului Şcolar “Electromureş”. Cu toate acestea, licitaţia pentru vânzarea atelierelor sus-menţionate a fost amânată tocmai din lipsa avizului conform a ministerului.

Liderii opoziţiei de la nivelul municipiului Târgu-Mureş au criticat dur modul de adresare al edilului. Dragoş Popa, preşedintele PSD Târgu-Mureş este de părere că, dincolo de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 4 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 2 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

FOTO Captură record! Aproape 5 milioane de bancnote contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud,

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Iulia Curea, numită antrenor secund al naționalei de handbal feminin a României

Mediafax acum o ora
Fostă internațională cu o carieră remarcabilă și, în prezent, antrenor secund al echipei CSM București, Iulia Curea se alătură staff-ului tehnic condus de Ovidiu Mihăilă, în perspectiva acțiunilor din EHF Euro Cup 2026 și a pregătirii pentru Campion

Preţul barilului american de petrol scade sub un prag de 60 de dolari, după acordul în războiul din Fâşia Gaza

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cursul barilului de petrol american a scăzut sub pragul de 60 de dolari vineri, la cel mai scăzut nivel din aprilie, pe o piaţă afectată de o supraabundenţă a ofertei faţă de cerere, în urma acordulu

Spania reacţionează la criticile lui Trump şi reaminteşte că este membru „de drept” şi „angajat” al NATO / Trump a spus că Spania merită să fie dată afară din NATO din cauza cheltuielilor sale militare pe care le consideră insuficiente

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Spania este un membru „de drept” şi „angajat” al NATO, au afirmat vineri surse guvernamentale, la câteva ore după declaraţiile lui Donald Trump, care a spus că Spania ar merita să fie „dată afară” di

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 9 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°