UPDATE11:45: Gest emoţionant al jucătorilor dinamoviştiîn ziua în care Cornel Dinu împlineşte 63 de ani.
Elevii lui Liviu Ciobotariu au ieşit la antrenamentul dinaceastă dimineaţă cu un banner pe care era scris "La mulţiani, MISTER!"
Fobaliştii au mers apoi lângă Spitalul de Urgenţă, unde esteinternat Cornel Dinu, şi au lăsat banner-ul sub geamulacestuia.
Cornel Dinu împlineşte astăzi 63 de ani. Aniversarea îl găseştepe "Mister" în reanimarea Spitalului de Urgenţă, acolo undeaşteaptă să fie operat în urma infarctului miocardic suferit acumdouă săptămâni. Jucătorii şi conducătorii sunt alături deadministratorul delegat şi îi dedică victoria de la Mediaş.
Cornel Dinu s-a născut în aceeaşi zi cu Dinamo. Astăzi, atât el,cât şi clubul împlinesc 63 de ani. Aniversarea îl găseşte pe"Mister" în rezerva de la Spitalul de Urgenţă, acolo unde ieri aprimit confirmarea că nu va scăpa de operaţia de by-pass.Administratorul delegat ştie însă ce-l aşteaptă, asta pentru cătimpul i-a oferit o amară senzaţie de deja-vu.
În urmă cu câţiva ani, acesta a asistat la o astfel deintervenţie chirurgicală. Atunci şi-a ajutat un prieten de laTârgovişte pe care l-a adus chiar la doctorul Brădişteanu, celcare‑l va opera şi pe el acum. "Mister" nu şi-a lăsat prietenulsingur nici în sala de operaţie şi a urmărit pe viu intervenţiadoctorului Brădişteanu. Până atunci, "Procurorul" va fi vizitat defamilie, dar şi de Nicolae Badea, care a anunţat că va merge laspital.
"Îi urez lui "Mister" toată sănătatea din lume. Cândintrăm pe teren, jucăm şi pentru el", Ionel Dănciulescu,căpitan Dinamo
UPDATE11:45: Gest emoţionant al jucătorilor dinamoviştiîn ziua în care Cornel Dinu împlineşte 63 de ani.
Elevii lui Liviu Ciobotariu au ieşit la antrenamentul dinaceastă dimineaţă cu un banner pe care era scris "La mulţiani, MISTER!"
Fobaliştii au mers apoi lângă