Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii şi funcţionarii publici, aşteptaţi ca recenzori la recensământul din octombrie

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Şomerii, studenţii şi persoanele care au un job şi vor să facă un ban în plus se pot angaja ca operatori de interviu

Până la sfârşitul lunii august primăriile primesc înscrieri pentru joburile de recenzori la recensământul populaţiei şi locuinţelor care va avea loc între 20 şi 31 octombrie. Pentru o zi de muncă, recenzorii vor fi plătiţi cu 50 de lei pe zi impozabili. Aceasta înseamnă aproximativ 500 de lei net pentru 12 zile de lucru. Programul e de la 8.00 la 20.00. „Aşteptăm să aplice în special cadre didactice de la clasele mici şi funcţionari publici. La clasele I-IV va fi atunci vacanţă, iar funcţionarii publici pot fi recenzori pentru că recensământul e o activitate ştiinţifică şi nu există nicio incompatibilitate în acest sens din punct de vedere legal”, a explicat Victor Dănciulescu, director al Direcţiei de statistică demografică din cadrul Institutului Naţional de Statistică.

Autorităţile vor instrui 133.000 de persoane din care 115.000 vor fi selectate şi trimise în teren pentru a culege datele la recensământul din octombrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum o ora
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Japonia, prima echipă calificată la Cupa Mondială din 2026

News.ro acum o ora
Japonia a devenit prima ţară care şi-a asigurat locul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după victoria cu 2-0 în faţa Bahrainului, joi, la Saitama, în preliminariile zonei asiatice. Aflată în fruntea Grupei C, cu 19 puncte şi trei meciuri rămase d

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum 59 minute
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

Octavian Morariu a fost ales în Comitetul Executiv al CIO. Un reprezentant al României revine în boardul CIO după 39 de ani

News.ro acum 59 minute
Pentru prima dată după 1986, România are un nou membru în Comitetul Executiv Comitetului Internaţional Olimpic (CIO). Octavian Morariu, membru CIO pentru România din 2013, a fost ales cu 53 voturi pentru un mandat de 4 ani în boardul Comitetului Int

Video Ilie Bolojan, înaintea reuniunii Consiliului European: „Avem nevoie de o economie competitivă și de o apărare europeană consolidată”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut joi, 20 martie 2025, o declarație de presă la Bruxelles, înainte de participarea sa la reuniunea Consiliului European.

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 9 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum 4 ore
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Prejudiciu de 10,18 milioane de lei cauzat bugetului de stat de trei societăţi de food-delivery din Bucureşti, constatat de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF

News.ro acum 2 ore
Inspectorii antifraudă din cadrul DGAF au descoperit nereguli la trei firme de food-delivery din Bucureşti, care nu au declarat corect impozitul pe veniturile salariale şi contribuţiile sociale aferente prin nedeclararea timpului real de muncă al an

Superliga: Programul etapei a 3-a play off/out. Derbiul Rapid - Dinamo are loc la 6 aprilie

News.ro acum o ora
LPF a anunţat, joi, programul etapei a III-a din play-off-ul şi play-out-ul Superligii: Vineri, 4 aprilie Ora 17.30 Oţelul Galaţi - Politehnica Iaşi Ora 20.30 Petrolul Ploieşti - Sepsi OSK Sf. Gheorghe Sâmbătă, 5 aprilie Ora 16.45 UTA Arad - FC Boto

WINBET România încurajează egalitatea de gen cu inițiativa „Prin femei, promovăm femei” (P)

Gandul acum o ora
București, 20 martie 2025 – WINBET, unul dintre liderii din industria jocurilor de noroc, reafirmă angajamentul său față de egalitatea de gen cu ajutorul inițiativei „Prin femei, promovăm femei.” Acest program subliniază dedicarea companiei pentru c

Vremea

București
acum

13°
joi

3°/13°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

0°/13°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°