Limitele administrative ale unui oraş sau ale unui sat nu vor mai fi stabilite prin lege. Orice primar poate cere prefectului să-i traseze noile graniţe ale oraşului sau satului.
Noua lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismului îi oferă unui prefect dreptul de a remodela harta României. Primarul unei localităţi mai poate trage teren în administraţie dacă, de exemplu, face o cerere la prefectură. Limitele teritoriale, care vor fi luate în considerare atunci când va fi stabilit un nou ţinut, pot fi reale sau imaginare, se precizează în noua lege adoptată de parlamentari.
În timp ce unul din cei doi care au iniţiat această lege, deputatul Toader Stroian, spune că proiectul era necesar, pentru că există multe litigii între localităţi şi neînţelegeri care sunt trenate de către comisiile funciare ale judeţelor, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, este de părere că această lege nu trebuia dată. El susţine că teritoriul unei unităţi administrativ -teritoriale poate fi modificat numai prin legile deja existente.
"Te duci cu actele şi prefectul dă un ordin"
Toader Stroian a explicat, pentru "Evenimentul Zilei", care este miza adoptării acestui proiect de lege: "Până acum, trebuiau depuse actele funciare la prefectură, iar Ministerul Ad mi nistraţiei iniţia o lege pentru a schimba graniţele unei localităţi. Noul proiect va da posibilitatea pre fecţilor să semneze ordine, la cererea primarilor, prin care să modifice teritoriile oraşe lor sau ale satelor". Stroian a mai precizat că noile limite ale localităţilor vor fi "linii reale sau imaginare"."Se vor lua în considerare actele cadastrale şi cele istorice. De exemplu, dacă tu, ca primar, ştii până unde s-a întins graniţa localităţii, ai şi acte istorice şi te consulţi cu mai vechii statului, poţi, ca edil, să te duci la prefect să ceri ordin", a conchis Stroian.
Se vor putea atrage fonduri U