Procurorii anticorupţie de la Oradea au decis trimiterea în judecată a mai multor persoane care, în perioada 2008 - 2010, în judeţul Bihor au constituit un grup infracţional organizat, ce a acţionat în principal în municipiul Oradea, în scopul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală, potrivit unui comunicat al DNA.
Potrivit DNA, cuantumul total al obligaţiilor fiscale sustrase de la plata către bugetul de stat, aferente activităţilor desfăşurate de membrii grupării de criminalitate economico-financiară organizate, este de 90.555.376 lei (echivalentul a 22.400.000 euro), din care suma de 64.923.316 lei reprezintă TVA şi impozit pe profit, iar 25.632.060 lei accesorii aferente.
Gruparea infracţională era compusă din: Ion Govoreanu, administrator de facto al mai multor societăţi comerciale, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor; Sorin Mihai Măgurean (finul lui Ion Govoreanu) şi Viorel Claudius Ducica, administratori de facto ai mai multor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată; Emil Gavril Pop, asociat şi administrator legal la SC Conselis SRL, SC Rice Star Fashion SRL şi SC Calton SRL, şi Constantin Mitu, asociat şi administrator legal al SC General Crişana Import Export SRL, SC General Oil Expres SRL (actuala SC Mitvest Product SRL), SC Total Fuel SRL şi SC Mitcon Expert SRL, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi evaziune fiscală în formă continuată (două fapte); Marinela Triculescu, asociat şi administrator legal al Sortri SRL, Trimaso SRL şi Total Retail Distribution SRL, în sarcina c