Mai tot românul instruit știe câte ceva despre Domul din Milano. Cu mult mai puțini români – și aceștia doar dintre cei foooarte special instruiți – știu cam cine și ce este Domnul din Milano. Mulți dintre cei care intră în cel dintâi își fac cruce. Nu puțini dintre cei ce se uită la cel de al doilea își fac și ei cruce. Se spune că, de te uiți prea mult la cel din urmă, ori ai mari necazuri ori riști să te faci frate de cruce cu el.
O altă diferență între Domul din Milano și Domnul din Milano este aceea că domul este o catedrală – a Lombardiei – în vreme ce domnul din Milano este o funcție; a serviciilor secrete românești. Așa se face că domul este mereu unul și același, în timp ce domnul poate fi unul sau mai mulți; simultan sau pe rând. Depinde de agenda de lucru a serviciilor. Osteniți-vă să ajungeți la informații (ele există) despre ce a însemnat placa turnantă din Milano și veți afla numele multor personaje ce au fost pe vremuri Domnul din Milano.
Să fie vreun an de când serviciile au întărit puternic flancul mediteranean. Mișcarea a fost făcută pe principiul “Dacă americanii au, sau avut, o flotă atât de mare în Mediterană, e musai să avem și noi pe faleză un poloboc plin ochi cu borhot. Și-l avem. Deși se dă drept o sticlă de Dom Perignon, 1995, White Gold Jeroboam, recipientul e un butoiaș plin ochi cu poșircă venită “pe surse”.
Vin alegeri și trebuie consolidat din timp și contrafortul din bazinul Padului. Răscruce a multor drumuri și interese văzute și nevăzute, zona trebuie exploatată – strategic și operativ – cu mare atenție. Numărul voturilor din zonă nu e de neglijat, cum nici “permebialitatea” la inginerii financiare nu e de lepădat.
După antrenamente susținute, fellowshipuri strategice, misiuni de lătrat 24 din 24, schimbări de muștiuc în funcție de decibelii și abnegația necesară etc., pachetul de suflători interni capătă a
