O rachetă care probabil a fost lansată din Libia a căzut, miercuri, în apropierea navei militare italiene "Bersagliere", care naviga în largul coastelor libiene, a anunţat ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, citat de AFP, potrivit Mediafax.
'Traiectoria unei rachete, căzută în mare, a fost detectată de radare, la aproximativ doi kilometri de fregată, în largul coastelor libiene", a declarat ministrul, confirmând parţial informaţii anterioare, cu privire la o rachetă lansată împotriva navei dinspre Libia. Incidentul s-a produs la ora locală 10.40 (11.40, ora României).
"Ar putea fi vorba despre o rachetă libiană sau de o rachetă antiaeriană, căzută, ulterior, în mare", a adăugat La Russa, subliniind că "din prudenţă, fregata s-a îndreptat spre larg".
Italia, fostă putere colonială în Libia şi unul dintre cei mai importanţi foşti parteneri economici, mai ales în sectorul petrolier, a rupt relaţiile cu regimul colonelului Muammar Kadhafi şi a fost, la începutul lui aprilie, una dintre primele ţări occidentale care au recunoscut legitimitatea Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), organismul reprezentativ al rebelilor.
La 15 iulie, ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a apreciat, din nou, că "nu există altă opţiune, decât plecarea lui Kadhafi", o condiţie fără care nu este posibilă o tranziţie politică în această ţară.
O rachetă care probabil a fost lansată din Libia a căzut, miercuri, în apropierea navei militare italiene "Bersagliere", care naviga în largul coastelor libiene, a anunţat ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, citat de AFP, potrivit Mediafax.
'Traiectoria unei rachete, căzută în mare, a fost detectată de radare, la aproximativ doi kilometri de fregată, în largul coastelor libiene", a declarat ministrul, confirmând parţial informaţii anterioare, cu privire la o rachetă lansată împotriva