Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Schobel Andreea Timea pentru înşelăciune în formă continuată, trafic de influenţă şi pentru exercitarea fără drept a unei profesii, a anunţat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş. Potrivit unui comunicat transmis presei, în data de 2 iunie, un magistrat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş cu privire la faptul că o anume “Andreea” săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă şi înşelăciune pretinzând că este avocat în Baroul Cluj şi are influenţă la nivelul conducerii acestei unităţi de parchet. Potrivit Agerpres, Schobel Andreea Timea, în vârstă de 26 de ani, a fost reţinută în data de 7 iulie, după ce s-a constatat că aceasta, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, s-a prezentat unor persoane ca fiind avocat, iar din această calitate a solicitat sumele menţionate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Schobel Andreea Timea pentru înşelăciune în formă continuată, trafic de influenţă şi pentru exercitarea fără drept a unei profesii, a anunţat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş. Potrivit unui comunicat transmis presei, în data de 2 iunie, un magistrat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş cu privire la faptul că o anume “Andreea” săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă şi înşelăciune pretinzând că este avocat în Baroul Cluj şi are influenţă la nivelul conducerii acestei unităţi de parchet. Potrivit Agerpres, Schobel Andreea Timea, în vârstă de 26 de ani, a fost reţinută în data de 7 iulie, după ce s-a constatat că aceasta, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, s-a prezentat unor persoane ca fiind