S-a făcut anchetă la Deta şi – n-o să vă vină să credeţi – s-a constatat că poliţiştii de acolo au acţionat legal. Ne-a spus-o chiar şeful Poliţiei, care s-a deplasat personal să vadă ce şi cum.

Beleaua cea mare este că şeful Poliţiei din Deta care şi-a dat demisia, regretă acum amarnic, pentru că superiorii săi l-au descoperit a fi curat ca lacrima. Dar demisia e demisie şi în locul său a fost numit un alt cadru de nădejde al frăţiei dintre poliţiştii şi infractorii de frontieră.

De fapt, lumea aşteaptă de la Deta cu totul altceva: clarificarea tocmai a acestei relaţii ce caracterizează mai toate localităţile în care tentaţia contrabandei este de neînfrânt. Şi nu de azi de ieri, ci de când fermoarul ceauşist al frontierei a fost înlocuit cu şiretul rar al controlului democratic al liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor adiacente.

Dacă poliţia şi-a scos basmale-curate oamenii, nu mai prejos a fost partidul implicat – prin forţa realităţii – în afacere: PDL-ul. Reprezentanţii săi de frunte – între care Frunzăverde şi Popescu – au clamat sus şi tare că tatăl nu poate fi făcut răspunzător de faptele fiilor rătăcitori. Şi – prin consecinţă – nici PDL-ul de eventualele fapte rele al vreunui reprezentant al său, fie el şi primar. Şi cu asta-basta, dosarul “Deta” se închide frumos şi privim cu optimism spre alte zări, mai luminoase.

Mie, povestea, îmi lasă un gust amar. Ca gazetar care, de-a lungul timpului, m-am ocupat de mai toate afacerile răsunătoare ale tranziţiei, nu pot să nu-mi reamintesc cazuri infinit mai complexe care au rămas total nelămurite – nici măcar închise de formă, cum a făcut-o dl chestor Popa. Aş aminti aici afacerea “Portbagajul”, cu cei 500.000 de dolari furaţi de la un interlop şi nici azi ştiut unde au ajuns – deşi gurile rele zic că au fost împărţiţi frăţeşte de un fost ministru de Interne şi un fost general de poliţ