- Comentariu - nr. 837 / 3 August, 2011 Intr-un comentariu precedent, remarcam, printre altele, ca autonomia – ca fixatie a gandirii unei minoritati – s-a nascut dupa ’89, odata cu UDMR. De atunci si pana azi, teoreticienii Uniunii de care aminteam (dar parca numai ei?) au folosit numeroase "trucuri”, dar si argumente false (mai ales) pentru a "justifica” necesitatea autonomiei. Unul dintre aceste argumente: autovictimizarea maghiarilor. La o intalnire pe care fostul lider al UDMR, Marko Bela (azi, vicepremier… discriminat!) a avut-o, la Miercurea Ciuc, cu alesii locali din judetele Harghita, Covasna, Mures si Brasov, acesta spunea: "In Romania, teritoriul locuit compact de maghiari se afla in centrul tarii si tot ceea ce se poate cere este autonomia teritoriala”. "Este nevoie de patriotism local puternic pentru a face mai mult pentru secuime”, le spunea el zecilor de primari, consilieri judeteni si locali din cele patru judete. Un lucru a eludat insa Marko Bela: ca UDMR este si a fost mereu la guvernare, in ultimii 20-21 de ani (cum este si acum) si ca ceea ce nu a reusit un partid romanesc – PRM – a reusit Uniunea. Care, din postura guvernamentala (dar si parlamentara) putea, intr-adevar, sa – vorba lui – "faca mai mult pentru secuime”. Si, totusi, ei, maghiarii, sunt saraci, deci, discriminati, nu sunt egali in drepturi cu romanii, o lozinca auzita si clamata, adeseori. Nici nu sunt "egali in drepturi cu romanii”, deoarece maghiarii au mai multe drepturi decat cei apartinand populatiei majoritare. Am putea da multe exemple. Nu o facem, pentru ca ar fi o curata pierdere de timp. Cu atat mai de neinteles apar, in acest context, lamentarile (lacrimile de crocodil) unor lideri pe aceasta tema, a drepturilor minoritatii maghiare – a necesitatii autonomiei teritoriale. Sa fii la guvernare (adica, la cascavalul puterii, la borcanul cu miere) si sa te consideri, totusi,