Milionarul Oleg Miheev, este dat în căutare internaţională în baza deciziei unei instanţe din Republica Moldova care prevede încasarea unei datorii de circa 6,5 milioane de dolari.
Oleg Miheev, deputat al Dumei de Stat a Federației Ruse din partea partidului „Spravedlivaya Rossia", anunţat în căutare internaţională de către autorităţile moldoveneşti a fost reţinut marţi pentru câteva ore de către anchetatorii ruşi pentru a depune mărturii.
Acesta este acuzat de neexecutare a unei hotărâri a instanţei de judecată, motiv pentru care riscă până la doi ani de închisoare, anunţă kommersant.ru. Potrivit sursei, astăzi deputatul a fost invitat să dea explicaţii în cadrul acțiunilor de verificare privind extrădarea sa, dar nu a fost reţiunut.
Portalul rus Novâi Reghion scrie însă că Oleg Miheev consideră aceasta o înscenare şi că cineva a deschis un cont pe numele său într-o filială a unei bănci din Republica Moldova prin intermediul căruia ar fi efectuat operaţiuni bancare.
Potrivit unor informaţii preliminare, prin aceste conturi erau transferate sume uriaşe.
De notat că Oleg Miheev este unul dintre cei mai bogaţi deputaţi ruşi şi anul trecut doar din afaceri imobilare a avut un venit de circa 60 milioane de dolari.
El deţine un veritabil imperiu imobiliar în Regiunea Volgograd din sudul Rusiei. Se vorbeşte că a devenit deputat pentru a avea imunitate parlamentară deoarce ar avea datorii de circa 100 milioane de dolari la patru bănci din Rusia.