În orice societate bine "pusă la punct", adică în care Statul a cîştigat lungul său război împotriva cetăţenilor săi, administraţia se reduce la doar patru funcţii: Adevăr, Pace, Iubire şi Abundenţă. Pentru gestiunea fiecăreia dintre ele este nevoie de cîte un minister. Cel al Iubirii se ocupă de ordinea şi liniştea publică. Firesc, pentru că nu există alt mijloc, cunos-cut de oameni, care să asigure mai temeinic şi mai uşor ordinea şi liniştea între cetăţeni decît Iubirea. Pentru referinţe culturale, a se vedea Noul Testament şi alte scrieri ale religiilor monoteiste care coexistă pe planeta Pămînt. Ideea celor patru ministere nu-mi aparţine, ca majoritatea ideilor cu care-mi împodobesc editorialele, doar că eu "am tăria opiniunilor mele" şi atunci nu-mi e chiar atît de greu să mărturisesc sursele de inspiraţie, pe cît le este altor confraţi într-ale scrisului. Este a lui Orwell, George Orwell, şi descrie, după părerea mea, cum nu se poate mai bine esenţa acestei instituţii de care modernitatea, chiar şi în elanurile ei cele mai democratice, nu s-a putut despărţi niciodată. Ca să folosesc definiţia unui alt bun prieten, "Ministerul de Interne", cum este el îndeobşte cunoscut, este de fapt un soi de armată internă de ocupaţie. Adică forţa de represiune care are grijă ca oamenii puterii să nu fie prea tare deranjaţi de eventualele avînturi contestatare, ori Doamne fereşte revoluţionare, ale cetăţenilor nemulţumiţi de performanţele aleşilor lor şi de modul în care ele se răsfrîng asupra bunăstării şi libertăţii lor. Pentru că la noi nimeni nu a avut tăria să recurgă la clasici, ministerul cu pricina se numeşte al Administraţiei şi Internelor, ceea ce nu ajută cu nimic, nici la organizarea sa logică, nici la stăvilirea frisoanelor de hipertrofiere de care este zguduit periodic, ca toate instituţiile administraţiei din România, de cînd s-a pomenit ea, România, pe harta E