Incert înaintea meciului de mâine cu Mainz, Pârvulescu ar puteatotuşi juca împotriva echipei germane. Mijlocaşul medieşean credecă înfrângerea cu Dinamo a fost doar un accident şi speră să oîntâlnească pe Tottenham în play-off-ul Ligii Europa.
Având în vedere rezultatul obţinut în tur, se poate spunecă sunteţi favoriţi?
În niciun caz. La începutul partidei noi suntem cei calificaţi, darvom avea în faţă un adversar puternic, care sunt convins că ne vapune mari probleme. Oricum, consider că acesta este cel maiimportant meci al carierei noastre, aşa că vom da tot ce avem maibun.
Situaţia ta care mai este? Joci mâine?
M-am antrenat uşor în ultimele zile, iar în funcţie de cum mă voisimţi la antrenamentul din această seară, voi hotărî dacă sunt aptdin punct de vedere fizic. Eu sper să pot sta măcar pe banca derezerve.
Ai vreo preferinţă pentru play-off, în cazul în caretreceţi de Mainz?
Îmi doresc să picăm cu Tottenham. Este o echipă care mie personalîmi place foarte mult şi dacă tot vom juca cu un adversar puternicîna cest tur, măcar să fie englezii.
V-a afectat moralul înfrângerea cu 5-0 în faţa luiDinamo?
Ne-am gândit la returul cu Mainz şi "câinii" ne-au taxat, dar nueste o problemă fiindcă ne vom reveni. Am început slab sezonul, darveţi vedea că vom juca şi bine, fiindcă nu suntem genul care sătransformăm o înfrângere într-un dezastru sau o victorie într-osărbătoare. Cred că avem forţa să terminăm la finalul stagiuniiîntre primele şase.
Cu Eric ai mai vorbit?
În ultimele zile nu, însă am auzit şi eu că e în probe în Germania.Pentru el, din punct de vedere profesional, ar fi mult mai bine săjoace la Wolfsburg, dar personal mi-aş dori să se întoarcă laMediaş, fiindcă este unul dintre cei mai buni jucători alături decare am evoluat.
Incert înaintea meciului de mâine cu Mainz, Pârvu