Corpul de Control al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a demarat ieri o anchetă la Uzina Mecanică Sadu, unde o femeie a suferit arsuri pe mâini şi pe faţă în urma unei explozii. "Cauzele care au dus la acest eveniment sunt în curs de cercetare de către ITM Gorj şi o comisie internă a UM Sadu. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a dispus Corpului de Control desfăşurarea unei anchete la UM Sadu", a comunicat ieri Ministerul Economiei.
Ieri dimineaţă, la ora 10.30, într-un atelier de preparat substanţe trasoare din cadrul Secţiei Pirotehnice a Uzinii Mecanice Sadu a avut loc un accident de muncă, în urma aprinderii a aproximativ 200 grame de substanţă trasoare.
Accidentul s-a soldat cu o persoană rănită, în vârstă de 43 de ani, care a avut arsuri pe faţă şi pe mâini. După primul ajutor, acordat la Spitalul Municipal Târgu-Jiu, femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Craiova.
Acesta nu este însă singurul incident de acest fel, petrecut la UM Sadu.
La 11 februarie, o explozie a avut loc într-un atelier al Uzinii Mecanice din Sadu, unde erau depozitate aproximativ două tone de pulbere. Două femei şi-au pierdut viaţa, iar un bărbat a fost grav rănit.
Conducerea Uzinei Mecanice Sadu declara atunci că unitatea, care avea datorii către bugetul de stat de 120 de milioane de lei, va implementa din acest an un program de modernizare în valoare de aproape 20 de milioane de lei, banii urmând să fie alocaţi de Ministerul Economiei. Uzina Mecanică Sadu figura în raportul ANAF ca aflându-se în topul datornicilor către stat din judeţul Gorj.
Ulterior, în 8 iunie, Parchetul Tribunalului Gorj a dispus începerea urmăririi penale împotriva a cinci angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu, acuzaţi că nu au respectat anumite prevederi pentru manevrarea pulberii care rezultă din muniţia expirată, ceea ce a dus