Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se lasă cu demisii, după furtul de 25.000 de lei din seiful Gării de Sud din Ploieşti

Publicat in Adevarul, miercuri 3 august 2011 ·

Una dintre cele 15 angajate, suspectate că ar fi participat la furtul din seiful Gării de Sud din Ploieşti, a dat bir cu fugiţii.

Începe să se facă lumină în cazul furtului de la Gara de Sud din Ploieşti. În noaptea de 18 spre 19 iulie, a dispărut din seiful gării suma de 25.000 de lei, reprezentând încasările din weekend, pe bilete. Modul în care s-a acţionat, respectiv deschiderea seifului cu chei potrivite şi lipsa oricăror semne de forţare, a indicat şi posibilul făptuitor. Astfel, din cercul de suspecţi au făcut parte, încă de la început, cele 15 casiere care lucrează la Gara de Sud din Ploieşti, pe toate turele de lucru.

Ancheta în cazul furtului din seiful Gării de Sud din Ploieşti continuă, iar poliţiştii şi procurorii vor recurge şi la o testare cu poligraful. „Cercul de suspecţi în cazul furtului de la Gara de Sud este acelaşi. Toate cele 15 casiere de la Gara de Sud din Ploieşti, care au avut acces la cheia care deschide cutia de valori în care erau depozitaţi banii proveniţi din încasările din perioada sâmbătă, 16 iulie 2011 - duminică, 17 iulie 2011, vor fi supuse testului poligraf", ne-a declarat comisarul Mădălin Stroe, ofiţer de investigaţii în cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare din Ploieşti.

„Din cauza faptului că există un singur detector de minciuni în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, testarea celor 15 angajate din cadrul Gării de Sud va începe în perioada următoare şi sperăm ca până la sfârşitul lunii acesteia toate casierele să fie testate. Angajatele sunt audiate în continuare şi au loc şi confruntări între acestea. Totuşi, niciuna dintre femei nu a recunoscut fapta. Suspectele sunt speriate, mai ales că acum instituţia a hotărât să le reţină bani din salarii, pentru a putea recupera daunele", ne-a mai spus comisarul Mădălin Stroe, din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Ploieşti.

Una dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 40 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 33 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 6 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°