Una dintre cele mai puternice grupări de pe piaţa neagră a comerţului cu carburanţi a reuşit, potrivit procurorilor DNA, să îşi securizeze operaţiunile prin trafic de influenţă pe lângă şefi din Fisc.
Procurorii DNA au susţinut în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti că reţeaua de contrabandişti cu motorină condusă de afaceristul maghiar Attila Peter Racz a reuşit să ajungă la oameni din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Curtea de Apel Bucureşti va decide astăzi dacă îi menţine în arest pe Racz şi pe ceilalţi afacerişti (constănţenii Stelian şi Ion Livadariu şi afaceristul Dumitru Costache din Slobozia), toţi acuzaţi că sunt capii unei reţele de contrabandă cu produse petroliere care a prejudiciat bugetul de stat cu circa 16 milioane euro. Principala societate pe care au „operat" Racz&Co a fost Texas Oyl, din Slobozia.
Procurorii DNA spun însă că aceeaşi oameni au creat şi un alt circuit evazionist la Vaslui, utilizând antrepozitul fiscal al SC Bitumen Factory SRL Vaslui, societate comercială care deţine în prezent calitatea de antrepozit propus pentru autorizare şi care funcţionează în regim de probe tehnologice, sub supravegherea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vaslui.
„De asemenea, grupul infracţional organizat, constituit din Racz Peter Attila, Livadariu Ion, Livadariu Stelian şi Costache Dumitru, a demarat un nou circuit evazionist la Vaslui, utilizând antrepozitul fiscal SC Black Bitumen Factory SRL Vaslui, societate ce deţine în prezent calitatea de antrepozit propus pentru autorizare şi funcţionează în regim de probe tehnologice, sub supravegherea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vaslui, existând date că, prin trafic de influenţă faţă de persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se încearcă urgentarea autorizării antrepozitului fiscal