Autoritățile au început rescrierea celui mai important pachet legislativ care reglementează economia. Consultanții independenți implicați în acest proces spun că era necesară o astfel de măsură, dar oamenii de afaceri să nu se aștepte la scăderi de taxe sau impozite.
Rescrierea Codului fiscal și a celui de procedură fiscală, demers anunțat de Ministerul Finanțelor Publice încă de la începutul acestui an, nu va aduce impozite sau taxe mai mici, nu va cuprinde facilități nesperate de companii, într-un cuvânt, nu va însemna relaxarea fiscalității, așa cum o cere mediul de afaceri. Despre reducerea contribuțiilor de asigurări sociale nici nu poate fi vorba, spun unii consultanți care participă – momentan doar la nivel consultativ – la rescrierea pachetului legislativ. Și totuși, atât experții consultați de Capital, cât și reprezentanții finanțelor spun că, de la începutul anului viitor, firmele românești vor lucra pe un cod fiscal, mult mai bun.
„La sfârșitul lui 2011 vrem ca noul cod să fie gata, să fie mai suplu, să fie corelat cu cel de procedură fiscală, să nu mai existe divergente și nici probleme nereglementate“, a declarat, pentru Capital, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) Dan Lazăr. Tot la nivel general, rescrierea Codului fiscal va rezolva câteva probleme care puneau firmele mici in situația de a plăti un expert pentru a desluși articolele întortocheate ale legii.
Principiul bunei credințe
Prima realizare a demersului inițiat de Finanțe este introducerea unui principiu ignorat până acum în legislația specifică, cel care punea contribuabilul în poziție de offside, chiar dacă vina aparținea legiuitorului. „De fapt, toată ideea este să pornim de la niște principii: eu, ca legiuitor, am toate pârghiile să reglementez. Dacă un contribuabil întâmpină dificultăți în achitarea taxelor și impozitelor, înseamnă că e vina