Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu la RFI: Coşul de solidaritate, un program populist, dar util

Publicat in rfi, miercuri 3 august 2011 ·

Coşul de solidaritate pentru pensionari este un program populist, dar util, spune într-un interviu la RFI fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu. El mai declară că "în mod cert", va exista o majorare a salariilor în 2012. "Cu cât vor fi mai puţini angajaţi, cu atât salariul individual va putea fi mai mare", explică Vlădescu. El mai speră că politicienii, inclusiv cei de la PDL "au învăţat lecţia" din 2008 şi "nu vor mai comite erori", aluzie la măsurile sociale populiste.

Rep.: Credeţi că majorarea salariilor ar putea avea loc anul viitor, aşa cum spune Guvernul, domnule Sebastian Vlădescu?

S.V.: Va exista în mod cert o majorare salarială anul viitor. Nivelul acestei majorări va fi stabilit în funcţie de performanţa economică a anului 2011 şi de perspectiva anului 2012. Deci cifre precise sunt foarte greu de dat în acest moment. Singura cifră precisă este valoarea pachetului salarial din total buget, care e, dacă nu mă înşel, undeva la 7,3 - 7,5% din PIB. La câţi angajaţi din sectorul bugetar se va distribui această anvelopă salarială este discuţia cealaltă. Cu cât vor fi mai puţini angajaţi, cu atât salariul individual va putea fi mai mare.

Rep.: Dar o majorare a salariilor din două cifre vi se pare fezabilă?

S.V.: Ştiţi cum e, dacă majorăm cu 8% în octombrie şi cu încă 6-7% în decembrie, în total e o majorare de 14%-15%, faţă de salariul din ianuarie a anului respectiv. În pachetul bugetar salarial se poate intra în anvelopă, după aceea discutăm despre ce vor fi salariile în 2013. Va exista în mod cert o majorare salarială. Când şi cât nu ştiu să vă spun. Vlădescu speră că politicienii au învăţat lecţia din 2008

Rep.: De ce credeţi că insistă preşedintele Traian Băsescu pe tema evitării populismului?

S.V.: Este o lecţie pe care sper că nu numai PDL, ci toţi politicienii au deprins-o, aceea a… încer

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 14 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°