Potrivit unei cercetări realizate în cadrul Laboratorului de Psihologie experimentală „Gh. Zapan”, persoanele care consumă alcool, chiar în cantităţi mici pot produce accidente rutiere îngrozitoare.
Un singur pahar de vin roşu încetineşte simţurile celor care urcă la volan, reacţionând foarte încet la stimuli de culoare, auditivi sau vizuali. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de profesorii şi elevii Laboratorului de Psihologie experimentală „Gh. Zapan” şi în cadrul Laboratorului de Psihologia muncii, transporturilor și serviciilor ,,P. Pufan” din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti.
Mai exact, aceştia au luat 68 de studenţi cu vârste între 18 şi 25 de ani cărora pentru început, li s-a dat să bea 250 de mililitri de vin roşu cu 13% alcool. Apoi, după 20 de minute, cei din grupul experimental a început testările, care au constat în două probe. Prima sarcină a fost de a le testa subiecţilor reacţiile la stimuli multipli cum ar fi cei de culoare şi a semnalelor acustice. Persoana trebuia să apese butoanele corespunzătoare cererii de pe monitoare şi să folosească în acelaşi timp şi pedalele pentru picioare.
Teste fulger pentru simţuri
În acest fel le-a fost măsurată reacţia de toleranţă la stres, atenţia şi viteza de reacţie. A doua probă a constat în vizualizarea mai multor situaţii filmate în trafic, iar persoana trebuie să analizeze situaţia şi apoi, la reluare, să aleagă momentul în care şoferul ar fi trebuit să reacţioneze corespunzător.
Concluziile sunt evidente. “Performanţa înregistrată de cei care au consumat 250 ml de vin roșu (alcool 13%) înainte de participarea la probe a fost mai scăzută decât în cazul subiecțiilor care nu au consumat alcool. Recomandăm pe această cale evitarea consumului de alcool înainte de a vă urca la volan și respectarea legislației în vigoare”,