Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioana Bogăţan, un deceniu în universul păpuşilor de la Teatrul „Prichindel“ Alba Iulia

Publicat in Adevarul, miercuri 3 august 2011 ·

A visat să fie actriţă, însă destinul i-a rezervat altceva. Trăieşte în teatru şi pentru teatru, nu pe scenă ci ca manager al Teatrului de păpuşi „Prichindel“ din Alba Iulia.

Ioana Bogăţan a vrut încă din adolescenţă să intre în lumea mirifică a teatrului, timp în care a cântărit între actorie şi jurnalism. A ales teatrul, la Facultatea de Actorie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj Napoca. Perioada studenţei s-a concretizat şi într-o activitate bogată pe scenă, cu roluri în spectacole precum „O noapte furtunoasă“ şi „Tulburarea apelor“ „Troilus şi Cresida”. „Am avut norocul să fiu la clasa profesorului Marius Bodochi, un foarte bun pedagog. Am avut nişte colegi şi profesori excepţionali“, afirmă Ioana Bogăţan.

Actriţă pe scena Teatrului de Nord Satu Mare

Primele roluri în calitate de actriţă cu acte în regulă le-a jucat la Satu Mare. În urma unui turneu de două săptămâni, la Teatrul de Nord din oraş, directorul de atunci al instituţiei a propus ca toţi absolvenţii clasei de actorie a profesorului Marius Bodochi să rămână la Satu Mare.

„Am ales să merg la Satu Mare alături de colegii mei, pentru un an de zile. A fost o perioada extraordinară. În acea stagiune am jucat în aproape toate spectacolele şi am avut în cele mai multe roluri principale. Ceea ce s-a propus pentru următoarea stagiune numă avantaja pe mine ca şi actriţă. Pur şi simplu am plecat. Cu un pic de regret, trebuie să recunosc, acolo s-a încheiat cariera mea de actriţă“, apreciază actriţa.

Teatrul de păpuşi, marea pasiune

După episodul Satu Mare, actriţa a revenit la Alba Iulia şi a intrat în televiziune, iniţial ca reporter, apoi ca prezentator de ştiri la Protv. N-a stat prea mult departe de teatru. În 1999, în urma unui concurs, a ajuns director la Teatrul de păpuşi „Prichindel“ din Alba Iulia.

„Iniţial m-am gând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 21 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 11 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°