Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miza procesului Mubarak

Publicat in rfi, miercuri 3 august 2011 ·

O condamnare prea uşoară a preşedintelui Hosni Mubarak ar putea scoate lumea în stradă. De câteva săptămâni încoace, celebra piaţă Tahrir din Cairo, epicentrul protestelor din iarnă, a început din nou să se agite. Militarii speră ca acest proces să liniştească puţin spiritele. O condamnare prea grea a fostului dictator egiptean ar putea însă supăra aliaţii tradiţionali ai Egiptului. Astfel, miza procesului lui Mubarak ar putea fi o nouă revoltă populară sau slăbirea credibilităţii ţării.

Este cazul Arabiei Saudite care a promis ţării faraonilor un ajutor de patru miliarde de dolari. Mai toate ţările din Golful arabo-persic au rămas cu o amintire neplăcută în urma spânzurării lui Saddam Hussein. Pe lângă faptul că se tem de o răspândire a revoltei, aceste ţări sunt de părere că executarea unui preşedinte subminează pentru multă vreme autoritatea statului.

În sfârşit, toţi aceşti lideri regionali întreţineau relaţii foarte bune cu omul forte de la Cairo, care s-a aflat la conducerea ţării trei decenii la rând, perioadă în care a avut relaţii foarte bune cu statele vecine. Judecarea lui Mubarak

Procesul lui Hosni Mubarak a debutat miercuri la Cairo. Fostul preşedinte egiptean, în vârstă de 83 de ani, a fost adus în sala de audienţe pe o targă. Alături de cei doi fii ai săi, urmăriţi şi ei pentru aceleaşi capete de acuzare, Mubarak a pledat nevinovăţia.

În prealabil, procuratura îl acuzase pe fostul lider că ar fi premeditat uciderea manifestanţilor anti-guvernamentali în timpul revoltei din ianuarie şi februarie. Dacă este găsit vinovat, Hosni Mubarak riscă pedeapsa cu moartea.

Fii săi, Alaa şi Gamal, sunt acuzaţi de corupţie, alţi înlaţi responsabili egipteni ai vechiului regim sunt în schimb urmăriţi, ca şi Mubarak, sub acuzaţia de omucidere. Dacă în această primă zi de audienţă atmosfera era calmă în sala de judecată, debutul proce

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 52 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 52 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°