Multă animaţie, multă zarvă… ca-n fiecare zi de altfel, din primăvară până-n toamnă târziu. Piaţa de Zi din cartierul Dâmbul Pietros e o lume cu regulile ei, mai mult sau mai puţin scrise. Pe olteni – de acum obişnuiţi ai locului – îi recunoşti uşor. Şi asta nu numai pentru că vin de ani de zile aici, dar sunt inconfundabili. Sunt mai negricioşi, mai scunzi şi mai bine legaţi la trup, şi vorbesc foarte repede, la perfectul simplu. Vin de la Râmnicu Vâlcea, de la Drăgăşani, Slatina, Calafat, Izbiceni, Islaz, Dăbuleni… atât din stânga, cât şi din dreapta Oltului. Aici, în Piaţa de Zi din Dâmbul Pietros, e cea mai mare „concentraţie” de olteni pe km. 2, din Târgu-Mureş. Cu siguranţă însă – şi nu o spun numai eu – sunt probabil şi cele mai scăzute preţuri faţă de alte pieţe din oraş. Una din explicaţii este cât se poate de simplă. Preferă să vândă ei, direct, fără intermediari.

Mai sunt „suflete calde”…

Vara, maghiarii şi secuii sunt destul de puţini producători prezenţi în Piaţa din Dâmbu. Iarna însă, ei vin aici în număr mai mare. De regulă, şi ei sunt cam aceeaşi de ani de zile şi vin de prin comunele din jurul oraşului, dar mai ales din zona Văii Nirajului. Interesant este faptul că fiind în cele mai multe cazuri colegi de mese cu oltenii, s-au împrietenit în timp. E o relaţie firească, ca între oamenii simpli, cu aceleaşi greutăţi şi necazuri de zi cu zi. Oltenii au început să o „rupă” uşor în maghiară, iar ungurii fac haz de româneasca pe care o vorbesc oltenii. Un dialog cu ei, vânzătorii de aici, se leagă uşor, dar cu toţii sunt reticenţi la fotografiat şi mai ales atunci când trebuie să-şi spună numele. „Vin de la Dăbuleni, cu pepene verde şi galben. Am marfă multă, dar perisabilă, aşa că trebuie să o vând repede, altfel rămân cu ea şi nu mă aleg cu mare lucru”, îmi spune unul dintre ei. Despre cum trăiesc toată vara aici? „E greu departe de cas