Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Animaţia românească Crulic- drumul spre dincolo deschide Anim’est 2011

Publicat in rfi, miercuri 3 august 2011 ·

Cea de-a şasea ediţie a celui mai îndrăgit eveniment dedicat filmelor de animaţie- Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 7-16 octombrie.

Pentru prima oară în istoria festivalului, deschiderea oficială va fi marcată de proiecţia unei animaţii româneşti: Crulic- drumul spre dincolo, regia Anca Damian. Proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Locarno, unde se află în competiţia oficială, filmul porneşte de la cazul cetăţeanului român Claudiu Crulic, mort pe 18 ianuarie 2008 în inchisoarea din Polonia, la vârsta de 33 de ani, după un lung protest faţă de arestarea sa de către autorităţile de la Varşovia. Cazul a fost puternic mediatizat atât în presa din România cât şi în cea internaţională.

Post mortem, el devine comentatorul propriei morţi cu ajutorul vocii din off a binecunoscutului actor Vlad Ivanov.

Suntem foarte încântaţi că putem oferi publicului, în premieră absolută, o animaţie românească, un produs competitiv pe plan internaţional, având în vedere prezenţa sa în competiţia oficială de la Locarno. Unul dintre principalele obiective ale Anim’est este suţinerea producţiilor de animaţie autohtone, lucru demonstrat de altfel prin toate evenimentele şi workshop-urile organizate încă de la prima ediţie, din 2006. Filmul Ancăi Damian, Crulic-drumul spre dincolo este un pas important pentru industria de film de animaţie autohtonă şi avem toate motivele să credem că în viitor, lucrurile vor evolua şi Anim’est va fi gazda a numeroase premiere de animaţii româneşti, a declarat Mihai Mitrică, director al festivalului Anim’est.

Tehnicile de animaţie, realizate prin desen, pictură, stop-motion sau colaj au fost create de o echipă talentată de artişti, alcătuită din: Raluca Popa, Roxana Benţu, Ţuliu Oltean, Dan Panaitescu şi Dragos Stefan. Aceştia doi din urmă s-au numărat printre trai

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 21 minute
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 42 minute
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum o ora
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 25 minute
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Trump spune că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge un acord de încetare a focului cu Rusia

G4Media acum 55 minute
Preşedintele american Donald Trump afirmă că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia şi a îndemnat Kievul să se întâlnească cu oficialii ruşi în Turcia, joi, pentru negocieri, transmite Agerpres. Susți

SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial. Când vor fi anunţate detalii

HotNews acum 43 minute
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat „progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele do

Mii de oameni în Piața Victoriei la mitingul „România în lumină”, organizat de Nicușor Dan. Jandarmeria a sesizat AEP pentru „propagandă electorală” | VIDEO

Libertatea acum o ora
Mii de persoane s-au adunat duminică, începând cu ora 18.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru mitingul „România în lumină”, organizat de candidatul independent Nicușor Dan.

Discuţii Iran-SUA pe teme nucleare. Teheranul le consideră „utile”, Washingtonul spune că au fost „încurajatoare”

G4Media acum 55 minute
Statele Unite şi Iranul au încheiat duminică, la Muscat, o a patra rundă de negocieri nucleare, fără a anunţa vreun progres, dar afişând un optimism prudent, relatează AFP, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 32 minute
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 6 ore
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/21°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

7°/11°
lun.

4°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

4°/16°
Timisoara
acum

13°
dum.

6°/17°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°