Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spun femeile şi bărbaţii când sunt întrebaţi de ce beau alcool

Publicat in Gandul, miercuri 3 august 2011 ·

Pentru a scăpa de stres, alegem mai degrabă compania unui pahar de alcool decât pe cea a persoanelor apropiate. Aceasta este concluzia unui studiu recent realizat în Marea Britanie, care arată că adulţii stresaţi preferă să se destindă cu o sticlă de vin mai în loc să îşi petreacă timpul cu partenerii de viaţă sau copiii, informează Q.

Potrivit datelor, 60% dintre adulţi au spus că alcoolul a fost prima alegere după o zi stresantă, în timp ce restul au declarat că s-au relaxat în compania copiilor sau au optat pentru conversaţiile cu partenerul de viaţă.

Cercetarea, realizată pe un eşantion de 825 de voluntari, arată şi faptul că oamenii combat stresul cu ajutorul a unul până la patru pahare de alcool consumate în fiecare seară.

Rezultatele sondajului arată că mai multe femei (73%) decât bărbaţi (26%) au spus că stresul este principalul motiv pentru care beau un pahar de alcool la sfârşitul zilei.

Femei recurg la un pahar de alcool pentru că susţin că vinul le ajută să se relaxeze. Aproximativ 61% din femeile intervievate au spus că obişnuiesc să bea două sau mai multe pahare de vin într-o seară obişnuită, adică mai mult decât cantitatea zilnică recomandată de căre medicii nutriţionişti, care spun că femeile nu trebuie să depăşească un pahar de vin pe zi.

De partea cealaltă, peste 61% dintre bărbaţi au declarat că beau în medie cel puţin două halbe de bere în fiecare seară. În plus, 61% din persoanele de ambele sexe au admis că obişnuiesc să bea după ce s-au confruntat cu o experienţă stresantă.

Se recomandă ca femeile să nu bea mai mult de 14 unităţi de alcool pe săptămână, în timp de bărbaţii nu ar trebui să depăşească 21 de unităţi. O unitate de alcool înseamnă 25 ml de whisky, 330 de mililitri de bere sau un de pahar de vin de 175 de ml.

Pentru a scăpa de stres, alegem mai degrabă compania unui pahar de alcool decât pe cea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 35 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 44 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 57 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 14 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°