Dinamo a reuşit ieri, în sfârşit, un prim transfer. Este vorbade Dorel Stoica, 32 de ani, fotbalist care sezonul trecut aîmbrăcat tricoul rivalelor Steaua şi Universitatea Craiova.Olteanul va purta numărul 6 pe tricou şi va fi o soluţie pentrupostul de fundaş central şi pentru cel de închizător.
Cristi Borcea s-a ţinut de cuvânt. A promis transferuri, iar lanici 48 de ore de la declaraţiile de după meciul cu Gaz MetanMediaş, preşedintele executiv a reuşit deja prima achiziţie. Estevorba despre mijlocaşul Universităţii Craiova, Dorel Stoica,fotbalistul care sezonul trecut a îmbrăcat tricoul Stelei şi alUniversităţii Craiova. Stoica poate evolua atât ca fundaş central,cât şi ca închizător, exact posturile pe care "câinii" leconsiderau deficitare.
Trece pepista Poli
Stoica a semnat un contract pe două sezoane şi va purta în "Groapă"numărul 6. Este posibil ca mijlocaşul, care până nu demult erachiar antrenor principal la Craiova, să debuteze la noua sa echipăîn meciul cu Pandurii, din etapa viitoare, mai ales că DragoşGrigore este accidentat şi nu se ştie când va putea reintra. Dincâte se pare, Stoica nu este ultima ţintă a lui Borcea,preşedintele executiv mutându-şi "luneta" pe o altă echipă aflatăla ananghie, Poli Timişoara. De aici, Borcea tânjeşte după Luchin,Sepsi şi Curtean, însă nu ştie dacă şi-i permite. La finalulsăptămânii, acţionarul va discuta cu ceilalţi şefi şi, în funcţiede disponibilitatea la investiţie a acestora, va şti ce ţinte vaataca.
4selecţii a bifat Dorel Stoica la echipa naţională,pentru care a marcat un gol
Sunt extrem de bucuros că am ajuns la Dinamo. Suntfotbalist profesionist şi din acest moment mă gândesc doar laobiectivele echipei. Sper din tot sufletul să câştig un campionatcu Dinamo, pentru că în cariera mea nu am cunoscut niciodatăbucuria câştigării unui trofeu
Dorel Stoica, mijlocaş D