Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispute privind Siria în Consiliul de Securitate

Publicat in rfi, miercuri 3 august 2011 ·

Blocaj în Consiliul de Securitate al ONU cu privire la situaţia din Siria, unde continuă ofensiva armatei împotriva demonstranţilor prodemocraţie. Dezbaterile au fost reluate miercuri, 3 august, după ce marţi nu s-a ajuns la un acord în ce priveşte modalitatea de intervenţie, pentru a opri reprimarea sângeroasă a mitingurilor împotriva regimului condus de Bashar al-Assad.

Potrivit unor diplomaţi, marţi s-au înregistrat progrese pe tema Siriei, dar divergenţele continuă între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate. Diplomaţii trebuie să-şi consulte capitalele pentru a relua discuţiile miercuri. Consiliul de Securitate al ONU nu reuşeşte să ajungă la un acord nici privind formularea unei rezoluţii referitoare la condamnarea violenţelor.

Liderii Uniunii Europene au distribuit un nou proiect de rezoluţie privind Siria, dar Rusia şi China consideră că acesta nu are "echilibrul cerut".

Franţa a cerut încă de săptămâna trecută intervenţia ONU pe tema Siriei. Brazilia, India şi Africa de Sud au anunţat că se opun unei rezoluţii sau unei declaraţii de orice fel. Atacurile continuă în Siria

O intervenţie brutală a armatei şi a forţelor de securitate siriene în oraşele rebele din ţară s-a soldat cu 139 de morţi, duminică, dintre care o sută la Hama. Atacurile continuă de atunci în marile centre de protest.

Relatări ale martorilor, neconfirmate oficial arată că tancuri ale armatei continuă să tragă în Hama, pentru a patra zi consecutiv. Bilanţul total al victimelor de la începutul protestelor din Siria, din luna martie, ar depăşi 1.600 de morţi. Alte sute de persoane au fost arestate şi torturate sau bătute pe stradă.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad a promis reforme şi a condamnat ceea ce a numit violenţele unor bande armate sprijinite de puteri străine, pe care nu le-a numit.

Accesul jurnaliştilor străini în Sir

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 38 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 38 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 17 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 28 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°