Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că "mentalitatea antidemocratică şi anticonstituţională" a preşedintelui Traian Băsescu justifică acţiunea de suspendare a sa din 2007. Iliescu a explicat, la Antena 3, că "Traian Băsescu se vede deasupra celor trei puteri ale statului, el peste toţi, el dând indicaţii peste tot". "Ceea ce a declarat el acum e scandalos şi în SUA, unde şeful statului e şi şeful Executivului, dar nici acolo puterile statului nu se amestecă. Adică el se vede peste toţi, dând indicaţii tuturor. Asta este o mentalitate à la Ceauşescu. Asta se vede reflectat în toată activitatea domniei sale. Nu este perioada Antonescu, nu este perioada Ceauşescu. Ne aflăm într-un stat de drept cu existenţa unui pluralism politic, cu existenţa democraţiei active (…). Dar locul şefului statului e bine definit de Constituţie. Domnia sa nu a asimilat spiritul Constituţiei, de aceea toate aceste deraieri la care asistăm cu surprindere şi pe care le comentează şi oameni din afară", a comentat Ion Iliescu.
"Este o mentalitate à la Ceauşescu. E o mentalitate ce se vede reflectată în tot ceea face", a spus Ion Iliescu referitor la declaraţia preşedintelui potrivit căruia deasupra celor trei puteri ale statului se află "şeful statului". În privinţa aluziilor făcute de preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni, în faţa lui Victor Ponta privind "banii de la Turceni", aluzii care au precedat ancheta ANAF, Ion Iliescu a mai spus că, într-o lume civilizată, ar crea un scandal public "care ar merge până la destituire".
"Această ieşire a unui preşedinte şef de stat în cursul unei discuţii, sau imediat după, cu liderii a două partide parlamentare din opoziţie este de neacceptat. Oriunde în lumea civilizată, o asemenea ieşire ar fi un scandal public care ar merge până la destituire printr-o cale sau alta constituţională. Asta vorbeşte