Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai ghinionist nu există » Marius Constantin nu reuşeşte să plece din Giuleşti

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 3 august 2011 ·

Constantin pare blestemat să rămînă în Giuleşti, a ratat zilele trecute încă două transferuri: la Tom Tomsk, în Rusia, şi la Astra.

Conducerea se chinuie să scape de Marius Constantin (26 de ani), după ce acesta a sărit să-l bată pe Marius Şumudică în primăvară, iar fotbalistul îşi doreşte şi el o nouă provocare, însă pare că-i e sortit să rămînă în Grant. După ce a ratat nenumărate transferuri în ultimi ani, la Spartak Moscova, Terek Groznîi, Lecce şi altele, zilele trecute a mai bifat încă două astfel de eşecuri!

În urmă cu două săptămîni a plecat în Rusia pentru a susţine probe de joc la formaţia Tom Tomsk, locul 12 în prima ligă. După ce s-a antrenat cu echipa, şefii clubului rus l-au anunţat că nu e ceea ce caută ei, refuzînd să plătească pentru el 500.000 de euro, pe care Rapidul îi solicită. Jumătate din bani urmau să ajungă oricum la FC Braşov, club ce deţine jumătate din drepturile federative asupra stoperului.

O altă echipă în vederea căreia a intrat Constantin e Astra Ploieşti. Patronul Ioan Niculae s-a gîndit la rapidist după eşecul ploieştenilor acasă, cu Voinţa Sibiu. Giuleşteanul era dorit pentru a-l înlocui în centrul defensivei pe Lucian Goian, intrat în dizgraţia patronului, dar acesta n-a mai dat nici un semn în ultimele zile. Motivul? Marius Şumudică e din ce în ce mai aproape de Astra, iar venirea acestuia pe banca prahovenilor i-ar bloca uşile fundaşului rapidist!

240.000 de euro e salariul anual al lui Constantin la Rapid, dar acesta a fost amendat pentru incidentul din primăvară cu 25 la sută, adică 60.000 de euro

Are probleme musculare?

Surse din cadrul clubului giuleştean susţin că Marius Constantin ar fi ratat transferul la Tom Tomsk din cauza că ar fi picat examenul medical. Fundaşul Rapidului, care în trecut a suferit numeroase rupturi musculare, ar avea mari proble

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°