Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Schizofrenica, şefă a psihiatrilor hunedoreni

Publicat in Ziua Veche, miercuri 3 august 2011 ·

Curentul: O schizofrenică din Hunedoara – şefa psihiatrilor ”Preşedinta unui ONG hunedorean, care se ocupă cu protecţia persoanelor cu handicap mental şi din care fac parte renumiţi psihiatri şi psihologi locali, este ea însăşi bolnavă psihic”

EvZ: Reţeaua handicapaţilor închipuiţi, dată în vileag de Lăzăroiu ”Un control efectuat de experţi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a scos la iveală o adevărată reţea de falsificatori de dosare de handicap, care au adus grave prejudicii bugetului de stat”

Adevarul: Traian Băsescu îl ameninţă pe Andrei Pleşu: “N-aş vrea să spun public cum l-am văzut eu ca şi consilier” ”Preşedintele Traian Băsescu l-a avertizat marţi, în direct la B1 TV, pe fostul consilier prezidenţial, şi i-a cerut acestuia «să aibă o minimă decenţă în discurs»”

Gandul: Ponta, pentru Gândul: “Băsescu trebuie suspendat, judecat şi băgat la închisoare dacă USL obţine 50%+1 şi nu-i numeşte premierul” ”Dacă USL va obţine 50% plus unu din mandate, iar preşedintele va refuza să nominalizeze un premier de la USL îşi va da demisia. Scrie clar în Constituţie că trebuie să numească un premier de la USL, dacă nu o face înseamnă că dă o lovitură de stat şi atunci trebuie nu doar să îl suspendăm, trebuie să-l şi judecăm şi să-l băgăm la închisoare dacă vrea să dea o lovitură de stat. Dar nu va face acest lucru pentru că este fricos. Acum doar se laudă îşi face curaj lui şi celor de la PDL”

Puterea: Cazul „Severin”. Ziariştii de la Sunday Times vor fi audiaţi de DNA ”Procurorii anticorupţie îi vor audia pe jurnaliştii britanicide la publicaţia Sunday Times, cei care au desfăşuratcampania de presă prin care au deconspirat aşa-ziseleservicii de lobby ale unor europarlamentari dinParlamentul European”

Bursa: AVAS, din nou la negocieri cu Ford ”Statul şi Ford discută încheierea unui act adiţional la contractul

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 40 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 45 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 40 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 33 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°