Bechtel va construi tronsonul Suplacu de Barcău-Borș cu 6,9 milioane de euro/km, a declarat ministrul transporturilor, Anca Boagiu. Pentru alte două tronsoane, la care a fost făcută sau începută proiectarea, Compania de Drumuri va lansa anunțuri de licitație.
"Economia realizată este de 6 miliarde de euro", a spus Anca Boagiu, explicând că la prețul achitat până acum către Bechtel, compania ar fi realizat cei 415 km de autostradă cu 9,9 miliarde de euro, iar în noua formulă în care vor mai face doar 64 de km cu 6,9 mil. euro/km, iar celelalte șase tronsoane vor fi făcute de alți constructori iar prețul nu va putea depăși 7,2 milioane de euro costul total va ajunge la 3,8 miliarde de euro.
Avem un tronson aproape finalizat şi mai urmează să finalizăm unul. Statul este liber să liciteze celelalte şase tronsoane care au rămas fără nicio pretenţie din partea Bechtel. Era clauză să nu licităm tronsoanele rămase. Acum le putem licita", a spus ministrul transporturilor.
Contractul încheiat cu Bechtel este o mostră de rea voință față de ceea ce înseamnă buget și statAm ajuns la un rezultat care este favorabil statului român, cu spijinul acordat de Ambasada SUA, de Guvernul român și de președintele Traian Băsescu.Avem un tronson aproape finalizat și unul care urmează a fi finalizat de BechtelStatul român este liber să liciteze cele șase tronsoane care au rămas fără nicio pretenție din partea Bechtel.O parte din tronsonul Suplacu de Barcău-Borș va fi dat în folosință anul viitor, iar tot tronsonul în 2013.Prima parte a plăților restante către Bechtel va fi realizată într-un termen scurt, imediat după rectificarea bugetară.A fost o negociere destul de dură. Bechtel a înțeles într-un final exigențele statului român.
Emil Boc a precizat că Bechtel va continua lucrările la tronsul 3C Suplacu de Barcău-Borș, care va fi finalizat