Cand copilul, cam zurbagiu si mereu pus pe chiul si copiat, cere bani pentru bicicleta, parintele responsabil ii pune conditii: Da, daca inveti bine, daca ajuti in gospodarie, daca iti faci zilnic patul si saluti vecinii.
Cam asa si cu majorarea salariilor. Guvernului ii frige buza sa o faca, FMI nu-i spune nu, dar ii pune conditii. Adica puteti majora, cat timp ramaneti in parametrii bugetari conveniti. Iar asta nu se poate face decat daca majorarile salariale sunt insotite de continuarea restructurarii aparatului bugetar, inca modesta. E simplu, dar e antielectoral.
Guvernul stie ca nu-si permite prea multe, dar parlamentarii dau din pinteni. Au in fata o campanie electorala in care vor deconta fiecare banut din salariile bugetarilor. Ca dovada, anuntul privind majorarea lefurilor a venit de la un deputat PDL. Iar majoritatea este suficient de fragila incat orice pierdere sa poata fi fatala la voturi esentiale.
Prinsa in menghina, coalitia se balbaie ingrozitor. Ca s-a discutat, ca nu s-a discutat, ca o fi la toamna, ca o fi la anul, ca n-o fi deloc si tot asa. Asta pot intelege, intr-un fel, caci traditia electorala romaneasca e toxica si e teribil de greu sa o rupi mai ales cand stai foarte prost in sondaje. Altceva mi se pare chiar mai grav in toata aceasta poveste. Din nou se vorbeste doar despre majorari otova. Pentru toata lumea, de la medic, la profesor, de la femeia de serviciu, la presedinte, de la cel mai vrednic bugetar, la cel mai puturos si chiulangiu, pentru toti acelasi procent.
Nici pana in ziua de astazi, in sectorul bugetar din Romania nu se arata o reforma esentiala - salarizarea in functie de criterii de performanta.
Nu inteleg de ce medicul cu sute de pacienti, care sta de dimineata pana seara in spital, care-si face treaba impecabil, trebuie platit la fel cu un habarnist, de care toat
