Cseke Attila a demisionat după ce a simţit pe pielea sa cum este să fii ignorat ca ministru la împărţirea banilor. A făcut-o în linişte, după un bilanţ domol, punând capăt unei etape dintr-o carieră publică care are suficiente motive să continue într-un fel pozitiv.

A ştiut când şi cum să plece, motivaţia sa fiind solid întemeiată şi bine îmbrăcată cu argumentul moral al principiilor (un moft pentru unii). În ce îl priveşte, nu s-a retras ca un înfrânt. La fel, aparent, UDMR a depăşit lin momentul. Portofoliul rămâne la UDMR şi la timpul reglementar Uniunea va livra un alt ministru, pentru un domeniu în care niciunul nu a apucat să prindă rădăcini. Sentimentul este că, de ochii lumii, totul a fost bine ţinut în frâu şi UDMR a făcut încă o demonstraţie subtilă de loialitate în trasul la căruţă guvernării. Pentru care va cere un preţ corespunzător. De altfel, nu stă în firea şi fibra Uniunii să-şi pună poalele-n cap, îndeosebi în vremuri grele.

Efortul pentru păstrarea aparenţelor a acoperit ceva îmbrânceli din guvern. Capitularea lui Cseke a fost precedată de un episod furtunos în care minstrul (încă) şi-ar fi înfruntat colegul de la Finanţe, care, cu superioritatea celui ce ţine baierele pungii şi se ştie de neatins, l-a lăsat pe Cseke cu mână întinsă. Şi asta sub privirile nedumerite ale lui Emil Boc. Spunea cândva, cu obidă, deputatul Pambuccian despre dictatura contabililor şi viziunile monetariste, care ne fac să înghiţim în sec şi să tăcem mâlc.Uneori, neaşteptat, cineva nu tace.

Ca în orice episod cu vărsare de sânge, finalizat cu victime, s-a activat automat teoria că totul a pornit de la Traian Băsescu. Drept este, parţial justificată. Însă, în fapt şi esenţă, povestea este mai banală şi mai rea: în Sănătate - a câta oară? - s-a făcut o reformă, dar în maniera la care apelezi când a ajuns cuţitul la os. Continuarea şi efectele sale se pot